Acasa / Actualitate / Căldură mai scumpă la Motru

Căldură mai scumpă la Motru

Consilierii locali dau o palmă cetăţenilor din municipiul Motru. Motrenii ar putea plăti integral prețul gigacaloriei după ce aleșii locali au aprobat majorarea solicitată de uzina de termoficare. Prețul suportat de populație urmează să fie de 224 lei/gigacalorie.

Edilul din Motru susţine că nu a fost de acord cu măsura luată de colegii din Consiliul Local care şi-au dat votul bazându-se pe vechea subvenţionare oferită de stat. ”Consiliul Local a aprobat mărirea foarte mare a prețului pe gigacalorie, atât cât a propus UATAA Motru. Consiliul Local, ca să mascheze acest lucru, a aprobat o subvenție pe baza căreia populația să nu sufere, dar au uitat să spună populației că, începând de la 1 aprilie, este foarte posibil să fie interzise acordări de subvenții. Asta înseamnă că populația va plăti acel preț mare. Este o hotărâre de guvern dată pentru anul trecut, al cărei termen a fost prorogat cu 1 an și care, mai mult ca sigur, nu va mai fi prorogat”, a declarat primarul Gigel Jianu.

Mare! Foarte mare!

Edilul susţine că noile tarife sunt extrem de mari şi spune că directorul UATAA înceracă prin această majorare să mai acopere din pierderile înregistrate. „Am făcut mici calcule din care reiese că suma totală a subvențiilor în funcție de numărul de gigacalorii pe care le va da populației în 2019 este de 3 milioane lei. Ori subvenție mai avem plătită în avans de 1.9 milioane. E mare, foarte mare pentru populație și e crunt că Eugen Corcoață a venit cu un tarif extrem de mare ca să acopere pierderile pe care le produce din cauza managementului defectuos, prin bani de la buget”, a spus primarul din Motru. Populația plătește în prezent un preț de 156 de lei.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*