spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCând va fi adoptată hotărârea de guvern pentru finalizarea Stadionului Municipal

    Când va fi adoptată hotărârea de guvern pentru finalizarea Stadionului Municipal

    Hotărârea de guvern privind alocarea celor două milioane de euro necesari finalizării lucrărilor de la Stadionul Municipal Târgu Jiu ar putea fi emisă în cel mult două săptămâni. Asta transmite președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, după ultimele discuții purtate la vârful Ministerului Dezvoltării Regionale. Popescu spune că întreaga documentație se află în curs de avizare.

    Autoritățile din Târgu Jiu nu au reușit nici până acum să obțină banii necesari pentru finalizarea Stadionului Municipal, deși chiar premierul Viorica Dăncilă le transmitea, în luna martie, să pună șampania la rece pentru că vine la inaugurare. Demersurile politicienilor au primit până acum doar promisiuni, însă, potrivit președintelui Consiliului Județean, lucrurile se vor lămuri peste doar câteva zile. „Miercuri am avut o nouă discuție la Ministerul Dezvoltării Regionale. Am vorbit cu doamna director general al Companiei Naționale de Investiții, iar hotărârea de guvern prin care se aprobă sumele pentru Stadionul Municipal Târgu Jiu este pe circuitul de avizare la ministere. Am rugat miniștri de resort să o avizeze cât mai repede, astfel încât dacă nu săptămâna viitoare, cealaltă săptămână să intre în ședința de guvern și să fie aprobată. Deci hotărârea este plecată pe circuitul de avizare având avizele pozitive la tot ce înseamnă comitet tehnico-economic din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și comitetelor interministeriale, adică Ministerul de Finanțe, care alocă acești bani”, a declarat Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: