spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCanicula, combătută în Gorj

    Canicula, combătută în Gorj

    Temperaturile extreme din ultimele zile pun în alertă autorităţile abilitate să intervină şi să prevină cazurile grave de lipotimie. La nivelul primăriilor au fost trimise adrese de la Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Gorj pentru amplasarea mai multor centre de acordare a primului ajutor. Măsuri suplimentare de intervenţie la nevoie au fost luate şi de unităţile sanitare şi de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj. Un capitol vulnerabil rămâne şi igienizarea fântânilor şi monitorizarea acestora, pentru evitarea epidemiilor prin contaminarea apei.

    În judeţ vor fi amplasate şi asigurate centre de acordare a primului ajutor, iar Primăria Târgu-Jiu a răspuns deja dispoziţiei primite de la Direcţia de Sănătate Publică. În zonele intens circulate, precum Piaţa Centrală şi zona 1 Mai, riscul de lipotimii va fi îndepărtat, asigură reprezentanţii instituţiei care au respectat la acest capitol măsurile cerute întru-totul de Ministerul Sănătăţii. Vor fi amplasate centre de ajutor şi în cartierul Debarcader şi Olteniţei. Conducerea DSP asigură că şi la nivelul unităţilor sanitare şi la Serviciul Judeţean de Ambulanţă s-au instituit măsuri. „Serviciul Judeţean de Ambulanţă este pregătit să facă faţă solicitărilor cu salvări şi personal. Mai mult, se va raporta o situaţie zilnică a solicitărilor primite în cazul lipotimiilor”, asigură directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Marius Boeriu. Se are în vedere ca la nivelul Serviciului Epidemiologic, să fie derulate acţiuni de prevenţie prin vaccinuri, iar fântânile vor fi curăţate şi igienizate în majoritatea localităţilor unde afluxul de persoane este accentuat. De asemenea, reprezentanţii primăriei întăresc asigurările date de DSP, că populaţia va fi ajutată să facă faţă valului de caniculă, prin amplasarea cişmelelor stradale şi a punctelor de ajutor în locaţii private. Recomandarea medicilor este bine de urmat la capitolul hidratare intensă, iar consumul de lichide şi fructe pe timpul caniculei este vital.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: