8.6 C
Târgu Jiu
luni, mai 25, 2020
Acasă Actualitate Casa Armatei, fără apă de câţiva ani

Casa Armatei, fără apă de câţiva ani

Ion Popescu: „Nu este posibil ca o instituţie din centrul Târgu-Jiului să nu aibă apă”

Membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice s-au întrunit ieri, din nou, pentru a dezbate problemele comunităţii. Profitând de prezenţa directorului general al Aparegio, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala Gorj, Ion Bărbulescu a ridicat problema apei de la Casa Armatei, apă de care nu mai pot beneficia cei care îşi desfăşoară activitatea acolo. Directorul i-a asigurat pe toţi cei prezenţi de faptul că o echipă, întrunită la nivel de instituţie, se va deplasa „în teritoriu” pentru a analiza situaţia.

Cei care îşi desfăşoară activitatea în Casa Armatei se confruntă cu o problemă, care se pare trenează de ani de zile. La nici un etaj al instituţiei nu există apă, motiv pentru care angajaţii s-au hotărât să „ia taurul de coarne” şi să rezolve problema, mai ales că instituţia se află în buricul târgului, acolo unde s-ar presupune că apa ar trebuie să curgă „din belşug”. Ieri în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala Gorj, Ion Bărbulescu a ridicat problema apei de la Casa Armatei, profitând de faptul că directorul operatorului Aparegio era prezent în sală. „La instituţia unde lucrez eu la Casa Armatei e o întreprindere în care lucrăm noi, cadrele militare în rezervă. De când sunt eu acolo apă nu curge, nici la parter nici la etaj. Toate cadrele ce lucrează acolo sunt lipsite de acest bun care există în oraşul Târgu-Jiu. Comandaţii de garnizoane, unii ştiu, unde nu ştiu. Unii dau vina pe Ministerul Apărării Naţionale. Cred că o comisie de la dumneavoastră ar trebui să controleze care este cauza. Trebuie să existe acolo un punct de apă”, a spus Bărbulescu. Ion Popescu, directorul Aparegio s-a arătat surprins de această situaţie, motivând faptul că nu este normal ca în centrul Târgu-Jiului o instituţie să nu beneficieze de acest bun. Acesta a asigurat că va trimite o echipă în teren, pentru a analiza situaţia. „Cred că este o problemă strict locală. Aparegio este un operator care administrează un domeniu public. Probabil că este o problemă strict internă, dar vă promit că trimit o echipă acolo să verifice ce se întâmplă. Nu este corect ce se întâmplă şi mi se pare că cineva care se ocupă de administrativul unităţii respective probabil că nu şi-a făcut treaba. Nu este normal ca în centrul Târgu-Jiului, o clădire de genul acesta să nu aibă apă. O să vă trimit o echipă ca să analizeze să vadă posibilitatea de rezolvare a problemei”, a spus Ion Popescu, ieri, în cadrul Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai citite stiri

A pierdut lupta cu boala. Tânără mămică, operată de cancer, s-a stins

Ana Maria Vîrjan, o tânără mămică a unei fetițe de numai 6 ani s-a stins din viață la numai 36 de ani. Aceasta a...

Gore Popescu: „Este posibil ca şi alţi jucători în afara celor cinci să plece de la noi”

Restructurări masive la Energia. Antrenorul Vasile Stângă a părăsit banca târgujienilor, iar la câteva zile după un contingent de cinci jucători au fost trecuţi...

„Avem nevoie mare de puncte” – Tot Grig: „Sunt un fericit că am putut vedea un meci fantastic ca Barca-Real”

Antrenorul pandurilor, Petre Grigoraş se gândeşte la ultimele două meciuri din acest an 2010. Tehnicianul plănuieşte să facă cât mai multe rezultate pozitive şi...

Weber: Pătrășcoiu va explica public care sunt considerentele profesionale sau de altă natură pentru decizia numirii lui Călinoiu.

Dacă îmi cerea cineva o parere, consider că trebuia promovată o persoană tânără,dinamică și cu cunostinte în domeniu. Reporter: Ce părere aveți despre angajarea domnului...

Comentarii recente

Nu puteți copia conținutul acestei pagini