„Casa Verde” va debuta în aprilie

0
11

Programul „Casa Verde”, derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor s-a dovedit un real succes în judeţul Gorj, etapa aferentă anului 2010 încheindu-se la începutul acestei luni. Conform informaţiilor furnizate de Ministerul Mediului, sesiunea 2011 a programului va debuta în luna aprilie.

De acest program au beneficiat până acum 319 familii din judeţul Gorj, suma totală alocată fiind de 1.913.574 RON. Dintre cele 319 dosare depuse, 189 au fost verificate, 184 au fost semnate de beneficiari iar 5 dosare au expirat. Până în prezent au fost deja depuse 66 de dosare de decontare. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor la nivel naţional există peste 18 mii de dosare depuse, peste 10 mii analizate şi 2 mii plătite. În acest moment au fost epuizate cele 110 milioane de lei alocate pentru anul trecut, programul urmând să fie repornit în luna aprilie, cu un buget de peste 100 milioane de lei, la nivel naţional. De menţionat este faptul că scopul acestui Program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here