spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCe îi pregătește Guvernul fostului subprefect de Gorj, Sorin Arjoca?

    Ce îi pregătește Guvernul fostului subprefect de Gorj, Sorin Arjoca?

    Ziua de vineri a fost una plină de emoție pentru Virgil Drăgușin, cel care a fost învestit în funcția de subprefect al Gorjului, chiar de către Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică. Cât privește soarta lui Sorin Arjoca, aceasta este pusă sub semnul întrebării. Ministrul invitat a lăsat să se înțeleagă că fostul subprefect va ocupa doar pentru puțin timp funcția de inspector guvernamental, Guvernul pregătindu-i se pare un alt loc de muncă. Ședința s-a încheiat cu lacrimi și emoție, dar și cu promisiuni că în orice funcție se vor afla Sorin Arjoca și Virgil Drăgușin vor pune pe primul plan interesele cetățenilor.

    O zi de vineri cu emoție pentru Sorin Arjoca, cel care a părăsit funcția de subprefect al Gorjului, locul acestuia fiind ocupat de Virgil Drăgușin. Ceremonia de învestire a fost oficiată de Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, care a lăsat să se înțeleagă faptul că fostul subprefect va ocupa doar pentru puțin timp funcția de inspector guvernamental, Guvernul pregătindu-i se pare un alt loc de muncă. Nu au lipsit felicitările nici pentru noul subprefect. „Vă felicit domnule subprefect pentru această numire și vă doresc mult succes și sunt convins că veți face o echipă bună cu prefectul județului Gorj pentru binele acestui județ, pentru binele oamenilor și sunt convins că această echipă va reuși și o foarte bună colaborare cu autoritățile publice locale, cu parlamentarii, cu Guvernul, spre binele locuitorilor județlui Gorj. Îi mulțumesc domnului Arjoca pentru munca fructuoasă pe care dumnealui a depus-o în poziția de subprefect. Îl încredințez că responsabilitățile domniei sale nu se vor opri aici, din informațiile pe care le am și pe care nu vreau să le divulg, nefiind unele oficiale, domnia sa va avea responsabilități importante în numele Guvernului. Vă felicit!”, a spus Mihnea Costoiu.

    Prefectul întărește: Sunt sigur că domnul Arjoca nu va fi mult timp inspector guvernamental

    Și prefectul județului Gorj, Claudiu Teodorescu, a declarat, printre rânduri, că Sorin Arjoca va ocupa o altă funcție decât cea de inspector guvernamental, în viitorul apropiat. „Îi mulțumesc domnului Arjoca de două ori. În primul rând îi mulțumesc prietenului Sorin Arjoca pentru faptul că am reușit să învăț foarte multe lucruri de la domnia sa. A reușit să înțeleagă că pot fi un elev foarte bun în administrație și am reușit cu toate acestea să facem o echipă foarte bună. În al doilea rând aș dori să-i mulțumesc colegului meu, cel care în fiecare zi, de când l-am cunoscut ca subprefect, nu a făcut altceva decât să discute cu mine problemele județului, toate problemele. A dat dovadă de o seriozitate foarte mare, de o forță de muncă extraordinară. Sunt ferm convins că domnul Arjoca nu va merge foarte mult timp în funcția de inspecrtor guvernamental. Va rămâne unul dintre cei mai buni sfătuitori ai mei. Legat de noul coleg, cu domnul Virgil mă cunosc de mult timp. Sunt ferm convins că niciodată funcția nu o să-i schimbe caracterul, din partea mea va avea tot sprijinul, tot respectul, considerația în tot ceea ce va face și sunt ferm convins că nu o să avem altă preocupare să facem tot ceea ce ne stă în putință să avem o legătură strânsă cu cetățenii”, a spus Claudiu Teodorescu.

    Cuvinte de laudă și de la Călinoiu și Cârciumaru

    Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean a mulțumit fostului subprefect Sorin Arjoca pentru munca depusă iar noului subprefect i-a urat mult succes. „Îi mulțumesc lui Sorin Arjoca pentru activitatea desfășurată. Sunt convins că în continuare va da dovadă de seriozitate și în activitatea pe care o va desfășura pe mai departe. În ceea ce-l privește pe domnul Drăgușin îl cunosc foarte bine, îi cunosc foarte bine capacitatea și sunt sigur că va prelua frâiele funcției pe care o va avea cu foarte multă responsabilitate și seriozitate”, a spus Călinoiu. Florin Cârciumaru a vorbit despre relația de prietenie pe care o are cu Sorin Arjoca. „Cu Sorin Arjoca a fost o relație de excepție. Pot să spun că de Sorin Arjoca mă leagă o viață în ceea ce privește activitatea, sunt un om pe care Sorin Arjoca l-a crescut, sunt un om pe care Sorin Arjoca l-a primit ca stagiar în Grimex, am colaborat foarte bine până în 90 când viața ne-a dus pe cărări diferite. Sunt sigur că și colaborarea cu domnul Drăgușin va fi una fructuoasă”, a spus Cârciumaru.

    Arjoca, cu lacrimi în ochi

    Vizibil emoționat, la auzul unor asemenea cuvinte din partea foștilor colegi, Sorin Arjoca a declarat printre lacrimi că va încerca să facă față cu brio tuturor provocărilor care îl așteaptă. „Mulțumesc tuturor pentru modul de excepție în care am colaborat în toți acești ani în care am lucrat în administrație. Îmi pare rău că îmi dau lacrimile, dar cuvintele folosite mă emoționează. Am pus întotdeauna înaintea intereselor personale interesele județului, interesele cetățenilor, dar și ale colegilor cu care am colaborat foarte bine. Cât despre domnul Virgil Drăgușin, este un prieten foarte bun, rămânem în continuare prieteni foarte buni și cum vorbeam și cu dumnealui este o glumă a vieții ce ni se întâmplă acum. Sunt convins că datorită pregătirii și experienției domniei sale va face față cu brio acestei funcții. Mulțumesc foarte mult pentru tot!”, a spus Sorin Arjoca, fostul subprefect de Gorj. La fel de emoționat a fost și noul subprefect de Gorj, Virgil Drăgușin care a asigurat că va depune toate eforturile pentru a demonstra că Guvernul a făcut cea mai bună alegere pentru această funcție. „Mulțumesc încrederii Guvernului, mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Îl asigur pe domnul prefect că va avea garanția unui om de cuvânt, de echipă. Vă mulțumesc tuturor și aveți garanția că vom colabora foarte bine, totul spre binele județului și al cetățenilor!”, a spus Virgil Drăgușin.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: