spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCE Oltenia, implicat într-un SCANDAL cu păduri!

    CE Oltenia, implicat într-un SCANDAL cu păduri!

    În 2012, Complexul Energetic Oltenia (CEO) beneficia de aproape o sută de decizii emise de ITRSV Vâlcea, care îi permiteau să defrișeze zeci de hectare de pădure pentru a își extinde carierele de cărbune. Aceste decizii au fost emise ilegal, așa cum a demonstrat Bankwatch România în instanță în ultimii șase ani.

    Potrivit unui articol publicat de organizație pe propriul site, Bankwatch relatează că, ”după multe procese și plângeri la autoritățile relevante, în această vară, Ministerul Mediului a informat organele abilitate de cercetare penală despre această situație”.

    Compania responsabilă pentru defrișări

    De la înființarea Complexului Energetic Oltenia în 2012 și până în prezent, compania s-a aflat de multe ori în ipostaze în care acțiunile acesteia erau în dezacord cu legislația de mediu, mai arată organizația ecologistă. De asemenea, „România s-a alăturat efortului global de limitare a creșterii temperaturii medii globale sub 2°C, angajându-se să realizeze o tranziție la o economie cu emisii reduse de gaze cu efect de seră. Deși CEO este o companie deținută majoritar de stat, aceasta decide să își extindă carierele de lignit pe care le administrează și astfel să-și mărească producția de cărbune.

    Statul, proprietar peste noapte

    Minele (carierele, n.red.) se învecinează însă cu sate, terenuri agricole sau păduri. Când compania nu a reușit să achiziționeze terenuri deoarece proprietarii au refuzat să le vândă sau când a avut nevoie de autorizații complexe pentru a avansa, instituțiile statului au eliminat obstacolele ce ar fi putut bloca acest proces. Pentru satul Runcurel a fost emisă o Hotărâre de Guvern prin care extinderea carierei a fost declarat de utilitate publică, astfel eliminându-se negocierea directă cu proprietarii, iar statul devenind proprietar peste noapte. Peste o sută de gospodării vor fi expropriate pentru extinderea carierei Jilț Nord. Și în cazul carierelor Jilț Sud și Roșia au fost emise hotărâri similare”.

    Pădurile nimănui

    Bankwatch: „Hotărârile de Guvern care elimină dreptul de proprietate au fost însă doar începutul. Extinderea presupune și defrișarea a sute de hectare de pădure, unele aflate chiar în vecinătatea siturilor Natura 2000. Natura 2000 este o rețea de arii protejate creată pentru protejarea pe termen lung a speciilor de plante și animale sălbatice și a habitatelor în care acestea se găsesc. Potrivit Codului Silvic, pentru defrișarea unor suprafețe mai mici de un hectar trebuia să se emită doar o decizie a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare (ITRSV), iar pentru suprafețe mai mari de 10 hectare era nevoie de emiterea unei Hotărâri de Guvern. Ca nimic să nu împiedice defrișarea suprafețelor de pădure, CEO alege să interpreteze dispozițiile Codului Silvic într-o maniera favorabilă. Astfel, terenul pe care intenționa să extindă carierele de lignit a fost feliat în parcele mai mici de un hectar pentru a se evita realizarea unui studiu de impact de mediu și social și necesitatea unei hotărâri de Guvern.

    Ani de procese

    În 2014 Bankwatch România a demarat o serie de acțiuni în instanță pentru anularea acestor acte. La începutul lui 2015, deciziile de defrișare pentru extinderea carierelor Pinoasa și Roșia sunt anulate definitiv, iar în 2016 sunt anulate în primă instanță deciziile pentru cariera Roșiuța. Însă, în cazul celorlalte cariere, parcursul proceselor nu a fost neperturbat. Unele acțiuni au fost declinate la instanțe diferite, iar altele au fost respinse. S-au dat hotărâri diferite unor plângeri aproape identice referitoare la decizii de defrișare ce priveau situații foarte similare.

    • 2012, Ianuarie – 2013, Septembrie: ITRSV Râmnicu Vâlcea emite deciziile de defrișare pentru carierele Roșia, Roșiuța, Pinoasa, Rovinari, Jilț Nord, Jilț Sud, Tismana 2;
    • 2014, Februarie – Noiembrie: acțiuni în instanță împotriva deciziilor de defrișare pentru carierele Roșiuța, Roșia, Pinoasa, Rovinari, Jilț Sud;
    • 2015, Decembrie: deciziile de defrișare pentru Roșia sunt anulate definitiv;
    • 2016, Iunie: deciziile de defrișare pentru Pinoasa sunt anulate definitiv;
    • 2016, Septembrie: Bankwatch România solicită Ministerului Mediului trimiterea Corpului de Control la ITRSV Râmnicu Vâlcea;
    • 2016, Noiembrie: Ministerul Mediului răspunde: solicită informații suplimentare de la ITRSV Râmnicu Vâlceaș
    • 2017, Martie: deciziile de defrișare pentru Jilț Sud sunt anulate definitivș
    • 2017, Iunie: deciziile de defrișare pentru Roșiuța sunt anulate definitiv;
    • 2017, August: Nou mesaj de la Ministerul Mediului: ITRSV Râmnicu Vâlcea este cuprinsă în Programul pentru controale tematice pentru anul 2017;
    • 2017, Decembrie: deciziile de defrișare pentru Jilț Nord sunt anulate în primă instanță; acțiunea pentru anularea deciziilor pentru Tismana 2 este respinsăș
    • 2018, Martie: deciziile de defrișare pentru Cariera Rovinari sunt anulate definitiv; solicităm Ministerului Mediului informații în legătură cu stadiul verificărilor;
    • 2018, August: Corpul de Control sesizează organele penale în urma verificărilor de la ITRSV Râmnicu Vâlcea;

    Nereguli la Garda Forestieră

    Ecologiștii: ”Drumul anevoios al dosarelor a permis ca până la finalizarea proceselor unele păduri să fie defrișate. La cariera Roșia, pădurile au fost puse la pământ când procesul se judeca pe fond, iar directorul complexului a declarat atunci că “suprafețele respective au fost defrișate cu respectarea deciziilor emise de ITRSV” și că acea sentință “nu are efect asupra continuării activității la Cariera Roșia”.

    Pentru a nu se mai repeta asemenea situații în viitor, Bankwatch a solicitat Ministerului Mediului trimiterea Corpului de Control pentru verificarea activității ITRSV (astăzi Garda Forestieră). După aproape doi ani de insistențe, Corpul de Control a efectuat o analiză complexă la Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea, constatând nereguli la scoaterea definitivă din fondul forestier a unor terenuri. Din acest motiv raportul de control a fost transmis la organele abilitate de cercetare penală.
    În sfârșit, există o speranță că cineva va fi tras la răspundere pentru deciziile ilegale care au dus la distrugerea a zeci de hectare de pădure. Șase ani după ce autoritățile locale care ar trebui să protejeze mediul au făcut opusul, o cercetare penală poate începe. Între timp, Codul Silvic a fost modificat pentru a facilita defrișările la scară mare pentru proiectele de “utilitate publică”. Lupta continuă”, promite Bankwatch.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: