spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateCentru de colectare a deşeurilor electrice la Târgu-Jiu

    Centru de colectare a deşeurilor electrice la Târgu-Jiu

    Autorităţile locale în colaborare cu Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec au în plan înfiinţarea unul centru permanent de colectare a deşeurilor electrice şi electronice. Până atunci însă se vor organiza diferite acţiuni lunare sau bilunare de colectare a acestor deşeuri, pentru a avea parte de un mediu curat.

    Asociaţia RoRec a revenit ieri la Târgu-Jiu pentru o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice, asta pentru că cerinţele din partea locuitorilor sunt foarte numeroase. Astfel că, potrivit managerului regional al asociaţiei, Alexandra Arnăutu, în municipiul Târgu-Jiu acţiunea se va desfăşura pe data de 20 aprilie şi vor exista trei puncte de colectare. Numai anul trecut la nivelul judeţului s-au strâns peste 45 de tone de deşeuri electrice şi electronice. „Anul trecut au fost 28 de acţiuni la nivelul judeţului, s-au strâns peste 45 de tone de deşeuri electrice şi electronice
    Am revenit în Târgu-Jiu pentru o acţiune care se va desfăşura sâmbătă 20 aprilie, între orele 09:00-17:00. Există trei puncte de colectare la Lac Debarcader, Parc Lido şi Casa de Cultură. Se poate apela un număr de telefon pentru preluarea gratuită a deşeurilor de mari dimensiuni. Acordăm şi cupoane valorice pentru anumite deşeuri. Vrem să obişnuim cetăţenii municipiului cu aceste acţiuni, poate vom crea şi un serviciu lunar aşa cum ne-am propus”, a spus Alexandra Arnăutu.

    Ionuţ Jilăveanu: Se doreşte înfiinţarea unui centru permanent de colectare

    Ionuţ Jilăveanu, director în cadrul Primăriei Târgu-Jiu a declarat că acţiunile de colectare „au prins” foarte bine la nivelul municipiului, astfel că autorităţile intenţionează să deschidă un astfel de centru care să poată sta permanent la dispoziţia târgujienilor. „Alături de RoRec se doreşte înfiinţarea unui centru de preluare a acestor deşeuri de echipamente electrice şi electronice, cu activitate permanentă. Am încheiat un partnereiat cu această asociaţie, am pus la dispoziţie o zonă în incinta CET, unde vor fi amplasare construcţii modulare, acolo unde se vor putea depozita aceste deşeuri. Cetăţenii pot duce personal deşeuri acolo sau pot suna la un telefon fără taxă iar persoanele care se ocupă de acest centru se vor deplasa la domiciliu pentru a ridica aceste deşeuri. Acţiuni vom mai face până dăm drumul centrului, încât să venim în ajutorul cetăţenilor. Colaborarea cu RoRec merge foarte bine. Noi avem obligaţia de a colecta şi a îndepărta aceste deşeuri”, a spus Ionuţ Jilăveanu. Tot la dispoziţia cetăţenilor vor sta sâmbătă şi maşinile de la Polaris, care vor ridica deşeurile electrice de la cetăţeni. „Referitor la această campanie, noi ca firmă de salubrizare vom pune la dispoziţia RoRec două maşini care pe tot parcursul zilei de sâmbătă vor sta la dispoziţia celor care vor solicita ridicarea deşeurilor de la domiciliu, în acelaşi timp susţinem aceste proiecte”, a spus Luis Popa, directorul firmei de salubrizare. Persoanele care doresc să predea aparate electrice şi electronice grele sau voluminoase au la dispoziţie serviciul gratuit de preluare de la domiciliu. Pot face programări zilnic în perioada 17-20 aprilie între orele 09:00-17:00 la numărul de telefon 0723.627.179. Cetăţenii trebuie să ştie că acţiune aduce cu ea premii pe măsură.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: