spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCenuşa de la CEO, folosită în realizarea drumurilor

    Cenuşa de la CEO, folosită în realizarea drumurilor

    Cenuşa rezultată de la termocentrale poate fi folosită în realizarea drumurilor. Soluţia vine de la ministrul delegat pentru Învăţământ şi noul senator de Gorj, Mihnea Costoiu, care a declarat că acest lucru poate aduce avantaje pentru toată lumea.

    Folosirea cenuşii în realizarea drumurilor poate fi avantajoasă atât pentru locuitorii din zona termocentralelor cât şi pentru Complexul Energetic Oltenia, crede ministrul Mihnea Costoiu. Asta deoarece se reduce gradul de poluare în Rovinari şi Turceni, dar soluţia poate aduce beneficii şi la nivelul CE Oltenia în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor. „În perioada următoare vom prezenta o soluţie prin care să folosim cenuşa rezultată de la termocentrale în urma arderii cărbunelui, în realizarea de drumuri. E o soluţie fundamentată ştiinţific, tehnic şi care este în acest moment în faza de elaborare ca şi documentaţie, astfel încât să putem folosi cenuşa care în acest moment înconjoară termocentralele, oraşele şi satele din zonă. Această metodă aduce foarte multe avantaje”, a declarat la un post local de radio, Mihnea Costoiu. Mai mult decât atât, prin acest proiect s-ar crea şi noi locuri de muncă în Gorj. „Pe de o parte, nu se mai cheltuie bani cu depozitarea acestei cenuşe, pe de altă parte se creează noi locuri de muncă. Nu în ultimul rând cenuşa va fi vândută, deci se creează venit pentru Complexul Energetic Oltenia şi în al patrulea rând se reduce costul de realizare a infrastructurii rutiere. „În foarte scurt timp, colegii noştri care au lucrat la acest proiect de cercetare împreună cu autorităţile de la Ministerul Transporturilor cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale vor prezenta acest proiect în judeţul Gorj”, a mai precizat ministrul delegat pentru Învăţământ.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: