spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateConstructorii de la Stadionul Municipal aduc muncitori din Ungaria

    Constructorii de la Stadionul Municipal aduc muncitori din Ungaria

    Constructorul care efectuează lucrările la noul stadion aduce forţă de muncă din Ungaria. Afirmaţia a fost făcută de primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, care susţine că administratorul firme se plânge că nu găseşte forţă de muncă la Târgu-Jiu şi este nevoit să contracteze personal din afara ţării. Asta în condiţiile în care la Gorj numărul şomerilor depăşeşte 11.000, iar calificări în domeniu se fac în fiecare an.

    stadion-6

    Pe şantierul noului stadion din Târgu-Jiu lucrează personal din Ungaria. Cel puţin asta este afirmaţia edilului Florin Cârciumaru, care spune că administratorul firmei constructoare nu a reuşit să găsească personal în Municipiul Târgu-Jiu sau în judeţul Gorj. „Din păcate vreau să vă spun că în fiecare săptămână constructorul îmi solicită sprijinul pentru a găsi oameni calificaţi pentru că sunt puşi în situaţia de a aduce forţă de muncă din Ungaria să lucreze la stadion”, a declarat primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

    Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care numărul şomerilor la nivelul judeţului Gorj depăşeşte 10.000 de persoane, iar cursuri de calificare în domeniile cerute s-au făcut an de an. În prezent, constructorul a notificat la AJOFM Gorj 10 locuri de muncă vacante pentru zidar, dulgher, muncitor necalificat şi lăcătuş mecanic. Reprezentanţii Agenţiei susţin că au calificat chiar ei personal în aceste domenii. „Avem anul acesta prin programul de ocupare şi formare profesională, în domeniul construcţiilor, cursuri de dulgher, tâmplar, parchetar, instalator şi zidar pietrar tencuitor”, a declarat Ana Maria Niculescu, director adjunct AJOFM Gorj. Pentru niciunul din posturile scoase la concurs nu se cere experienţă, ci doar calificare în domeniu, iar contractele sunt pe perioadă nedeterminată. AJOFM va organiza o întâlnire între reprezentanţii constructorului şi şomerii aflaţi în baza de date care sunt pretabili pentru aceste meserii. Rămâne de văzut dacă şomerii gorjeni vor dori să muncească pentru un salariu sau societatea va angaja tot din Ungaria, aşa cum a declarat primarul Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: