spot_img
Altele
    AcasăActualitateCupă a cerut în Parlament sprijin pentru protejarea operelor lui Brâncuşi de...

    Cupă a cerut în Parlament sprijin pentru protejarea operelor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu

    Deputatul liberal Ion Cupă a cerut public sprijin şi susţinere parlamentară pentru „conservarea şi protejarea imensului patrimoniu lăsat nouă şi generaţiilor viitoare de către maestrul Constantin Brâncuşi”. S-a întâmplat în plenul Camerei Deputaţilor, acolo unde a vorbit despre importanţa acestor opere pentru târgujieni şi nu numai.

    Ion Cupă a solicitat public, în plenul Camerei Deputaţilor, sprijin şi susţinere parlamentară pentru „conservarea şi protejarea imensului patrimoniu lăsat nouă şi generaţiilor viitoare de către maestrul Constantin Brâncuşi”. Declaraţia de ieri a deputatului liberal vine ca un omagiu adus celui mai cunoscut dintre gorjeni, Constantin Brâncuşi, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu. „Construcţia Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ nu ar fi existat dacă nu erau alocate fonduri de la Liga Naţională a Femeilor Române din Gorj, condusă de Arethia Tătărescu, soţia primului-ministru liberal Gheorghe Tătărescu, un alt fiu de renume al Gorjului. Ansamblul a luat fiinţă după o muncă asiduă, fiind inaugurat pe 27 octombrie 1938, având în componenţa sa elementele atât de bine cunoscute, elemente ce au o puternică încărcătură simbolică şi artistică”, a declarat Ion Cupă în plenul Camerei Deputaţilor. Liberalul a vorbit şi despre eforturile pentru păstrarea creaţiei lăsate de Constantin Brâncuşi. „În perioada anilor ’50, datorită percepţiei conducerii acelor vremuri cum că ar reprezenta ‘un exemplu de sculptură burgheză’, Ansamblul ‘Calea Eroilor’ a fost lăsat în paragină. Decenii mai târziu Brâncuşi, precum şi capodopera artistică lăsată nouă în moştenire la Târgu-Jiu şi-a recăpătat adevărata valoare, valoare pe care deja şi-o impusese în afara graniţelor ţării noastre. De aceea, stimaţi colegi parlamentari, am venit astăzi în faţa dumneavoastră pentru a aduce un omagiu celui mai cunoscut dintre gorjeni, Constantin Brâncuşi, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ‘Calea Eroilor’ din Târgu-Jiu. Mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a vă solicita să sprijinim, cu toate mijloacele, eforturile de conservare şi protejare a imensului patrimoniu lăsat nouă şi generaţiilor viitoare. Îmi exprim încrederea că, de anul viitor, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu va face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Astfel, operele lui Constantin Brâncuşi vor fi promovate şi apreciate la adevărata lor valoare”, a mai spus deputatul liberal ales în colegiul în care s-a născut Brâncuşi. „Vă spun că Ansamblul Monumental ‘Calea Eroilor’ este unic şi merită văzut măcar o dată în viaţă, însuşi Brâncuşi spunând: ‘Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu la Targu-Jiu!’, a încheiat parlamentarul.

    Ponta vine la Târgu-Jiu la evenimentul dedicat lui Brâncuşi

    Premierul Victor Ponta a confirmat vizita anunţată în acest weekend la Târgu-Jiu la împlinirea a 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental. Alături de premieri sunt aşteptaţi numeroşi oameni de cultură, dar şi ministrul Culturii, Daniel Barbu. Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Iulia Vână, a precizat că în această săptămână va ajunge în oraşul lui Brâncuşi şi dosarul pentru înscrierea monumentelor în patrimoniul UNESCO. „Şi-a confirmat prezenţa la eveniment premierul României Victor Ponta, care va participa la deschiderea oficială pe 26 octombrie, la ora 10:00. Săptămâna aceasta este finalizat dosarul pentru înscrierea operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul mondial al UNESCO iar săptămâna aceasta sper să avem dosarul la Târgu-Jiu şi de aici dosarul să plece direct la Paris către UNESCO. Domnul Barbu sperăm că va fi şi el prezent. Avem o serie de invitaţi de seamă”, a spus viceprimarul municipiului Iulia Vână. 27 octombrie este o zi specială pentru târgujieni. În această zi se împlinesc 75 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: