spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCursuri la Ambulanţă, din toamnă

    Cursuri la Ambulanţă, din toamnă

    Medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj se pregătesc de cursuri de perfecționare, cerute prin lege pentru serviciul de urgență, iar conducerea instituției spune că instruirea se face și cu unele economii. Specialiștii care au misiunea de a perfecționa personalul de pe ambulanță vin la Târgu-Jiu, iar instruirea va începe din septembrie.

    Marinică Niculescu, manager Ambulanța Gorj

    Din 2 în 2 ani, Serviciul de Ambulanță Gorj derulează, cu traineri specializaţi, cursuri de perfecționare, iar anul acesta nu face excepție. Important este ca până la finele anului, toți cei 170 de angajați să urmeze cursurile, în serii și cu o programare în prealabil. „Sunt prevăzute cursuri de specializare în Codul Muncii. Acestea vor începe după 1 septembrie în funcţie de programul trainerilor pentru că trainerii autorizaţi au cursuri cu mai multe Servicii de Ambulanţă, nu doar cu noi şi ne pliem pe programul dumnealor”, a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă Gorj, Marinică Niculescu. Reducerea cheltuielilor este posibilă pentru că s-a găsit soluția ca trainingul să aibă loc într-o sală de curs de la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj și fără deplasarea personalului în altă localitate. Un alt avantaj este că nici activitatea ambulantei nu are de suferit, pentru că prin programări, medicii vor urma cursurile alternativ și se vor putea achita şi de misiunile de serviciu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: