spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateDatorii de 15 miliarde! Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu pusă sub semnul întrebării!

    Datorii de 15 miliarde! Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu pusă sub semnul întrebării!

    Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Horticolă din Târgu-Jiu înregistrează, în acest moment, datorii de aproximativ 15 miliarde de lei vechi, la bugetul statului. Instituţia este printre puţinele din ţară care au mai rămas în urma retrocedării de suprafeţe, însă şi aceasta este pusă sub semnul întrebării. În acelaşi timp, miniştrii Agriculturii şi ai Cercetării dau asigurări că, până la sfârşitul acestei luni se va rezolva problema unităţii.

    Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu a rămas cu doar 10% din patrimoniul unităţii. De aceea, banii obţinuţi din producţia Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Horticolă nu mai pot acoperi cheltuielile instituţiei târgujiene. Datoriile însumate se ridică la 15 miliarde lei vechi, sumă din care doar trei miliarde reprezintă creanţe, restul fiind penalităţi de întârziere. Reprezentanţii Staţiunii au reuşit, totuşi, să „smulgă” promisiuni din partea celor doi miniştri, cel al agriculturii şi cel al cercetării, că vor clarifica problema datoriilor prin subvenţionare, până la finele acestei luni. Fără susţinerea de la bugetul statului, Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu nu se poate dezvolta şi nu poate face investiţii în agricultura modernă. Chiar dacă anul 2013 se va încheia pe profit pentru Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Horticolă Târgu-Jiu, povara datoriilor nu va putea fi înlăturată. „Noi, prin legea 247 am fost decapitalizaţi şi am rămas numai cu 10% din patrimoniul unităţii şi, desigur, am rămas cu datorii la bugetul statului, în mod deosebit şi la unii furnizori pe care nu le-am achitat tocmai datorită faptului că nu am avut producţia care să susţină acoperirea acestor datorii. Mai mult decât atât, la bugetul statului, dintr-o datorie de 3 miliarde de lei vechi, prin majorări şi penalizări s-a ajuns la 15 miliarde de lei”, a declarat Ion Călinoiu, directorul Staţiunii Pomicole Târgu-Jiu.

    Pusă sub semnul întrebării

    Noua lege a retrocedărilor presupune retrocedarea unei alte părţi din suprafeţele Centrului de Cercetare, astfel, Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu riscă să nu mai existe, iar angajaţii îşi pierd obiectul muncii. Aşa se face că, în acest moment, unitatea târgujiană este pusă sub semnul întrebării, iar tematica de cercetare este foarte restrânsă, aceasta neputând să asigure finanţarea necesară susţinerii personalului din unitate. Staţiunea Horticolă Târgu-Jiu are un patrimoniu bogat, iar pentru a mai îmbunătăţi veniturile, conducerea ei a apelat la închirierea unor suprafeţe. În acest moment, unitatea funcţionează cu 20 de angajaţi, însă, ar mai fi nevoie de ingineri în cercetare. „Unitatea este pusă sub semnul întrebării pentru că dispare obiectul muncii. Dacă s-ar debloca temele de cercetare în Programul Naţional de Cercetare-Dezvoltare, am avea nevoie, în primul rând, de cercetători, de ingineri în cercetare”, a menţionat directorul Staţiunii Pomicole Târgu-Jiu, Ion Călinoiu. Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Târgu-Jiu administrează 175 ha de terenuri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: