spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateDialogul social pus la punct, în Gorj!

    Dialogul social pus la punct, în Gorj!

    Ministrul delegat pentru dialog social, Doina Pană, s-a întâlnit, ieri, cu sindicaliştii şi directorii instituţiilor publice din Gorj. Astfel, aceştia au pus pe tapet în faţa ministrului, cele mai importante obiective în ceea ce priveşte dialogul, care, din punctul de vedere al unor sindicalişti este ca şi inexistent.

    Vizita ministrului Doina Pană în Gorj vine ca urmare a solicitării făcute de prefectul judeţului Gorj, Claudiu Radu Teodorescu, în urmă cu câteva săptămâni. Invitaţia lansată ministrului a fost onorată ieri, după ce sindicaliștii s-au plâns în nenumărate rânduri de actuala legislație a dialogului social pe care vor să o modifice. Prefectul Teodorescu crede că astfel de întâlniri sunt benefice. „Există astfel de solicitări din partea dumneavoastră. Nu a fost o solicitare expresă doar din partea mea, ci din cadrul întregii echipe, pentru că până la urmă atât sindicatele şi patronale împreună cu colegii directori de la instituţiile deconcentrate suntem parteneri sociali şi interesul nostru este să venim cu cât mai multe lucruri utile în interesul beneficiarilor pe care îi reprezentăm şi în general sunt cetăţenii şi salariaţii”, a declarat prefectul judeţului Gorj, Claudiu Radu Teodorescu.

    Doina Pană: „Problemele sunt de natură economică şi soluţia trebuie să fie tot economică!”

    Doina Pană a avut ocazia, ieri, să afle problemele cu care se confruntă sindicaliştii gorjeni. Aceasta desfăşoară întâlniri cu federaţii şi sindicate din întreaga ţară, acolo unde sunt probleme. Pentru că dialogul social este lezat şi la nivelul judeţului nostru, Pană a analizat ieri situaţia de la Gorj. Şi cum problemele sunt de natură economică, rezolvarea nu poate fi altfel. „Problemele, de obicei, sunt de natură economică şi soluţia trebuie să fie tot economică şi asta nu se poate decât în curtea unui minister, nu în curtea unei prefecturi. Eu consider că este un palier foarte important pentru că la dumneavoastră practic se face o diagnoză. Există un număr de probleme care sunt general valabile la nivelul întregii ţări, dar există foarte multe zone specifice”, a declarat ministrul pentru dialog social, Doina Pană.

    Lipsă de dialog la CEO

    Sindicaliştii din minerit şi energie, sănătate şi educaţie au declarat, în cadrul întâlnirii cu Doina Pană, ministrul delegat al dialogului social, că între administraţie şi sindicate nu există comunicare. Fiecare sindicalist a vorbit despre problemele din sistemul din care provine şi au cerut ca acestea să ajungă la premierul Victor Ponta. Spre exemplu, liderii sindicatelor din minerit şi energie sunt nemulţumiţi de dialogul cu administraţia CE Oltenia. „Pur şi simplu în ultimul an nu a existat dialog, nu au existat negocieri. Au fost doar întâlniri de dragul de a ne întâlni fără a pleca cu un punct şi fără să existe flexibilitate din partea administraţiei. Aceste propuneri ale dumnealor sunt de a destructura mişcarea sindicală ca să ajungă mai uşor la salariaţi”.

    Sindicaliştii din sănătate, la întrevedere cu Doina Pană

    Sindicaliştii au avut opinii împărțite, însă. Liderul Sanitas, Valentin Popa, a spus că nu are ce să-i ceară ministrului, întâlnirea având loc la solicitarea Blocului Naţional Sindical. Acesta a declarat că „după şedinţa de dialog social o să am o întrevedere separată cu doamna ministru pe teme care ţin de codul muncii şi în special de Direcţia pentru protecţia Copilului”.

    Şi învăţământul are probleme cu dialogul

    Şi cum şi în sectorul învăţământului există anumite probleme de comunicare, şi reprezentanţii sindicatelor din educaţiei au încercat punctarea acestora. „Am câteva probleme pentru doamna ministru, pentru că este cu atât mai importantă fiind reprezentanta unui din cele două ministere de analiză şi sinteză şi care este implicat în toate problemele, chiar dacă o să facă trimitere la legile speciale. Dacă am ocazia, o să iau cuvântul”, a spus Vasile Mija, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj. Participarea ministrului la şedință face parte dintr-un demers care are drept scop impulsionarea dialogului social ȋn teritoriu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: