spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateDrum agricol de peste cinci kilometri din Bălești, modernizat

    Drum agricol de peste cinci kilometri din Bălești, modernizat

    Un drum agricol din comuna Bălești va fi asfaltat în perioada următoare, printr-un proiect cu finanțare europeană. Drumul care fi modernizat are o lungime de peste cinci kilometri și va fi de mare folos agricultorilor. „Asfaltarea unui drum pe un proiect de infrastructură agricolă care pleacă din satul Bălești, punctul Gurguleu, și până în satul Tălpășești și Stolojani, zona Amurta. E vorba de 5,3 kilometri de drum, infrastructură agricolă. Este un drum care deservește aproape 700 de hectare de teren agricol. Este foarte bune venit acest proiect, în primul rând pentru că ajută foarte mult agenții economici din zona respectivă, cât și pentru descongestionarea traficului de pe zona drumului național, a atelajelor agricole și a celor cu tracțiune animală“, a spus primarul comunei Bălești, Mădălin Ungureanu.

    Lucrările ar putea să înceapă în acest an

    Conducerea Primăriei comunei Bălești, speră că lucrările de modernizare vor începe chiar din acest an. „Să sperăm ca la începutul lunii august se va semna contractul cu firma care va câștiga licitația“, a mai spus Mădălin Ungureanu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: