spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateDSP Gorj nu mai are de două luni vaccin pentru bebeluşi

    DSP Gorj nu mai are de două luni vaccin pentru bebeluşi

    Lipsa vaccinurilor din depozitele Direcţiei de Sănătate Publică Gorj tinde să devină ceva obişnuit! După închiderea Institutului Cantacuzino, spitalele din toată ţara sunt la mâna importatorilor şi a birocraţiei cu care se organizează licitaţiile. În Gorj, un vaccin extrem de important care se administrează la primele două luni ale bebeluşilor, lipseşte de mai bine de 2 luni, iar mămicile sunt nevoite să îl cumpere din farmacii.

    Medicii spun ca vaccinul Pentaxim este extrem de important şi trebuie administrat bebeluşilor în primele luni de viaţă. Fără acest vaccin, nou-născuţii se află într-un real pericol de îmbolnăvire. „Este foarte important acest vaccin. De când mă ştiu se fac dozele respective. Cine are posibilităţi acum să-şi cumpere vaccinul el există în farmacii. Este complex vaccinul şi faptul că se face într-o înţepătură mai multe vaccinuri este mai uşor de administrat”, a declarat Camelia Roman, medic neonatolog. De două luni, vaccinul care se administra gratuit, nu mai este de găsit. „Aşteptăm ca acest vaccin să ajungă în teritoriu, iar copiii care nu au primit acest vaccin vor fi imunizaţi imediat ce primim acest vaccin”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Mămicile au fost deja anunţate că vaccinul nu se găseşte şi caută soluţii să îl cumpere din farmacii. Problema se regăseşte în toata ţara, iar Ministerul Sănătăţii întâmpină dificultăţi în achiziţionarea din import şi ca urmare a procedurii de achiziţie prin licitaţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: