spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateGata cu insectele din Târgu-Jiu!

    Gata cu insectele din Târgu-Jiu!

    Forfotă mare în Parcul Central din Târgu-Jiu! Prima etapă a dezinsecţiei a început, deja, în municipiu, iar la primele ore ale zilei de ieri a avut loc „lupta” împotriva ţânţarilor şi a căpuşelor. Dezinsecţia se va realiza în trei etape, bugetul alocat de autorităţi, pentru aceste acţiuni, ajungând la 300 de milioane de lei vechi.

    Vremea capricioasă din ultima perioadă nu a permis efectuarea acţiunilor de dezinsecţie. Ieri, reprezentanţii Primăriei Târgu.Jiu au trecut la treabă. Astfel, de la primele ore ale zilei, spaţiile verzi ale Parcului Central din municipiu au fost stropite cu substanţe speciale pentru îndepărtarea ţânţarilor şi a căpuşelor. Târgujienii sunt conştienţi de riscurile muşcăturilor de ţânţari şi căpuşe, motiv pentru care susţin acţiunile de dezinsecţie ale administraţiei locle. „Am auzit că muşcăturile de insecte pot provoca şi moartea. Mai ales cele de căpuşe. Ţânţari sunt peste tot, aşa că este foarte bine să se facă această dezinsecţie în tot oraşul”, a spus o târgujiancă. Acţiunea de dezinsecţie a debutat în urmă cu câteva zile, în zona de sud a municipiului. Se au în vedere îndeosebi spaţiile verzi, cele de joacă şi cele din apropierea unităţilor de învăţământ. „Acţiunea a început din zona de sud a oraşului, de câteva zile bune. În acest moment suntem în Parcul Central. La 10 litri de apă folosim cele trei soluţii speciale, câte 150 de mililitri din fiecare. Acestea sunt folosite pentru combaterea ţânţarilor, dar şi a căpuşelor”, a declarat şeful Serviciului de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Ionuţ Jilăveanu.

    300 de milioane pentru acţiuni

    Dezinsecţia în întreg municipiul Târgu-Jiu se face în trei etape, iar bugetul alocat se ridică la suma de 300 de milioane de lei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: