spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateGorjul, pe locul 6 în topul salariilor agricultorilor din ţară

    Gorjul, pe locul 6 în topul salariilor agricultorilor din ţară

    Cu toate că agricultura din judeţul Gorj, părea la începutul anului să aibă de suferit, din cauza lipsei precipitaţiilor, acum aceasta pare să revină pe linia de plutire. Dacă lucrurile încep să prindă contur în ceea ce priveşte recoltele, putem spune acest lucru şi despre salariile agricultorilor, care devin din ce în ce mai mari. Potrivit unei analize a Econtext, Gorjul se află pe locul 6, în topul salariilor agricultorilor din România.

    Agricultura, în toate regiunile ţării, parcă începe să prindă viaţă. Recolte mai bune şi mai bogate, comparativ cu anul precedent, dar şi salarii pe măsura aşteptărilor. Econtext a arealizat topul salariilor, încasate de agriculori şi supriză, Gorjul se află pe locul şase, cu un salariu de 1261 lei pe lună. „Astfel, am realizat o hartă ca salariul mediu al agricultorilor din fiecare judeţ al României şi, în plus, am ierarhizat aceste judeţe pentru a vedea unde câştigă agricultorii cei mai mulţi/puţini bani. De asemenea, mai trebuie spus că datele sunt valabile pentru luna aprilie a anului 2011, acestea fiind ultimele date disponibile. Când vorbim de sector agricol ne referim şi la activităţile de silvicultură, vânătoare, pescuit, etc”, se arată pe econtext.ro. În topul clasamentului se află Sibiul, unde salariu mediu al agricultorilor ajunge la 1381 lei pe lună. A doua poziţie este deţinută de Galaţi, unde agricultorii au câştigat, în medie, 1.344 lei în aprilie, iar pe locul trei vin sucevenii, cu un salariu mediu de 1.329 lei pe lună. La polul opus, cele mai mici salarii sunt în Harghita şi Covasna, două dintre cele mai sărace judeţe din ţară. Cu toate că domeniul agricol, începe să capete culoare, totuşi Direcţia pentru Agricultură(DA) Gorj a semnalat câteva probleme, „din sistem”, care împiedică această ramură să se dezvolte. Într-o conferinţă de presă, susţinută la începutul lunii iulie, Ion Popescu, directorul Direcţie pentru Agricultură Gorj declara „spre deosebire de anii trecuţi, când DA Gorj dispunea de un număr de specialişti, ce îşi desfăşurau activitatea în teritoriul judeţului, în prezent există numai personalul de execuţie aferent activităţilor, derulate numai la sediul DA Gorj, motiv pentru care legătura cu fermierii şi structurile administraţiilor este mai greoaie”. O altă problemă semnalată, la nivelul judeţului Gorj a fost preţul ridicat al îngrăşămintelor chimice „Fertilizarea fazială a culturilor păioase, s-a realizat în proporţie de 75% preţul ridicat al îngrăşămintelor chimice, fiind una din cauzele nerealizării în totalitate a operaţiunii”, a adăugat Ion Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: