spot_img
Altele
    AcasăActualitateGrefierii au protestat din nou! Vezi de ce sunt nemulţumiţi

    Grefierii au protestat din nou! Vezi de ce sunt nemulţumiţi

    Mihai Ştefan, vicepreşedintele Sindicatului Justiţia OlteniaGrefierii gorjeni au organizat din nou proteste, fiind nemulţumiţi de inechităţile salariale din justiţie. „În data de 30.01.2017, au avut loc proteste în cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor aferente, inclusiv în judeţul Gorj, din partea personalului auxiliar de specialitate şi cel conex, având în vedere salarizarea inadecvată în raport cu responsabilităţile, sarcinile trasate şi cu interdicţiile funcţiei, respectiv inaplicarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, prin care se stabileşte ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie” trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 lei, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015”, a anunţat Mihai Ştefan, vicepreşedintele Sindicatului Justiţia Oltenia. Astfel, grefierii solicită emiterea de urgenţă a deciziilor de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex de către angajator, în conformitate cu cele decise de Plenul CSM în data de 17 ianuarie 2017, concomitent cu emiterea ordinelor corespunzătoare pentru magistraţi. Totodată, aceştia cer normarea muncii personalului de specialitate din instanţe şi parchete şi suplimentarea schemelor de personal auxiliar de specialitate şi conex la nivelul instanţelor şi parchetelor, în raport de atribuţiile suplimentare trasate de intrarea în vigoare a noilor coduri. De asemenea, pe lista revendicărilor grefierilor se află şi asigurarea unor condiţii decente pentru desfăşurarea activităţii, dar şi adoptarea noului Statut al personalului de specialitate, în concordanţă cu legislaţia europeană.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: