spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateHanu: Dările salariale de la spital nu sunt responsabilitatea noastră

    Hanu: Dările salariale de la spital nu sunt responsabilitatea noastră

    Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Motru ar putea renunţa încă de pe acum la acţiunile de protest pe care intenţionează să le organizeze săptămâna viitoare şi asta ca urmare a faptului că deja s-a dat comanda pentru tichetele de masă aferente lunii aprilie. Conform declaraţiilor date de primarul Dorin Hanu, spitalul Motru funcţionează pe profit.

    Printr-un comunicat de presă SANITAS atrage atenția conducerii Spitalului Municipal Motru, că la nivelul acestei instituții, există premisele declanșării unui conflict de muncă urmare a repetatelor încălcări ale contractului colectiv de muncă prin neachitarea drepturilor de personale negociate. Conducerea spitalului susţine însă că situaţia se va rezolva în cel mai scurt timp, fapt susţinut şi de prefectul judeţului Radu Teodorescu, care a declarat că va purta o discuţie cu primarul municipiului în acest sens. Ceea ce nu se ştie este faptul că în această situaţie primarul sau mai exact autoritaţile publice locale nu sunt implicate cu nimic şi asta ca urmare a faptului că nu primăria asigură dările salariale. Primarul Dorin Hanu a declarat că instituţia pe care o conduce este responsabilă doar de asigurarea investiţiilor, a aparaturii medicale, a utilităţilor şi nu a tichetelor de masă. „Noi cei de la Primărie am plătit pentru spital facturile la gaze, la curent, însă în ceea ce priveşte dările salariale nu este responsabilitatea noastră. Prin lege, nu avem dreptul să facem asemenea plaţi”, a declarat primarul Dorin Hanu. Situaţia anunţată de SANITAS pare a se detensiona, în condiţiile în care deja s-a dat comanda în vederea asigurării tichetelor de masă aferente lunii aprilie. Spitalul Motru este o unitate medicală ce funcţionează pe profit, tichetele de masă urmând a se acorda pe viitor şi pentru celelalte luni restante mai şi iunie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: