spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncepe "războiul" între Gorun şi Chiriţescu

    Începe „războiul” între Gorun şi Chiriţescu

    Actualul rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB)Târgu-Jiu, Adrian Gorun, şi Dorel Chiriţescu, fost prorector, se luptă pentru funcţia de rector al universităţii târgujiene. Ambii şi-au depus candidaturile pentru şefia UCB, care se va disputa la sfârşitul lunii februarie în cadrul organizării unor alegeri. UCB fiind măcinată de scandaluri până acum, ne aşteptăm în continuare la atacuri murdare şi „lovituri sub centură” din partea celor doi candidaţi. Încă din prima zi de campanie, atât Adrian Gorun, cât şi Dorel Chiriţescu şi-au trimis „săgeţi otrăvite” ameninţându-se subtil. Ambii îşi doresc, acum, să conducă destinele universităţii de stat din Târgu-Jiu: unul acuzat de nepotism şi dictatură, celălalt cu experienţă puţină.

    Profesorii universitari Adrian Gorun şi Dorel Chiriţescu şi-au depus candidaturile pentru funcţia de rector la Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu. Actualul rector Adrian Gorun s-a înscris, pe ultima sută de metri, la alegerile pentru şefia UCB, cu doar câteva minute până la termenul limită de depunere a candidaturilor. Deşi era convins că Adrian Gorun o va scoate la înaintare pentru acest post pe apropiata sa Luminiţa Popescu, fostul prorector a fost uşor surprins de schimbarea planurilor lui Gorun. De precizat ar fi că familia Gorun se bucură de sprijinul majorităţii din UCB, în timp ce grupul de susţinători al lui Chiriţescu este format din Pantelimon Manta şi Onisifor Olaru. Mai mult, Adrian Gorun a avut grijă să fie ales, la sfârşitul anului, preşedinte al Senatului Universităţii târgujiene, astfel încât obţinerea, în luna februarie, al celui de-al treilea mandat ca rector să fie „floare la ureche”.

    Chiriţescu, ameninţat de Gorun

    Adrian Gorun şi fostul prorector, Dorel Chiriţescu, sunt, de altfel singurii care candidează pentru funcţia de rector al UCB. Gorun susţine că se aşteaptă la atacuri murdare în campania pentru alegerile de la UCB, dar afirmă că dorinţa de a continua proiectele în care este implicat este mai mare decât orice. „Orice pasăre pe limba ei moare”, îl avertizează Adrian Gorun pe singurul său contracandidat. Gorun este convins că va ieşi învingător în lupta cu fostul prorector, Dorel Chiriţescu. „Candidez cu gândul de a continua proiectele mele de a dezvolta şi întări instituţia în spaţiul regional, naţional. Aşa cum se ştie în mandatul meu anterior am reuşit acest lucru. Nu intru într-o competiţie despre care să ştiu a priori că n-aş câştiga. Sunt sigur că voi câştiga această competiţie. Mă aştept la atacuri murdare, la de toate, dar nu mă mai interesează pentru că ştiu că întreaga comunitate academică mă va vota. Dacă voi fi atacat nu voi răspunde la fel cum am procedat şi până acum şi fiecare pasăre pe limba ei piere”, i-a transmis Adrian Gorun adversarului său din această luptă.

    Chiriţescu: „Cel mai iubit să câştige!”

    Contracandidatul lui Gorun, fostul prorector, Dorel Chiriţescu, spune că, în ceea ce-l priveşte, a început deja campania, cu gândul de a câştiga Rectoratul. Deşi până acum a contestat legalitatea privind o nouă candidatură a lui Adrian Gorun, fostul prorector Chiriţescu a refuzat să mai comenteze dacă rectorul, care deţine şi funcţia de preşedinte al Senatului, se mai poate obţine un al treilea mandat. Chiriţescu speră, însă, ca „cel mai îndrăgit şi iubit” dintre ei să câştige această funcţie. „Candidez la funcţia de rector cu gândul de a o câştiga. O să fac tot ceea ce ţine de mine în perioada următoare ca mesajul meu să ajungă la toţi colegii mei din universitate. Eu am un mesaj pentru înnoire, pentru schimbarea mentalităţilor, schimbarea stilurilor de a conduce, un mesaj de aerisire şi de relaxare a universităţii şi a oamenilor din UCB astfel încât să atingem performanţa prin prietenie şi prin colegialitate, ci nu prin abuzuri, ilegalitate şi dictatură”, este mesajul transmis de Dorel Chiriţescu prin intermediul Radio Omega colegilor şi adversarului său din UCB Târgu-Jiu.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: