spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎncurcaţi de vremea nefavorabilă

    Încurcaţi de vremea nefavorabilă

    Investitorii care ar fi trebuit să ajungă ieri la Târgu-Jiu au fost întorşi din drum datorită condiţiilor meteo nefavorabile, spune Florin Cârciumaru. Aceştia sunt în continuare aşteptaţi, motivul vizitei fiind acela de a vedea cum decurg lucrările la mall.

    Mall-ul care se construieşte în partea de sud a oraşului este tot mai a aproape de a fi finalizat. Cei care au investit bani în această afacere vor să vadă cum se prezintă lucrările. „Da îi aşteptăm, din păcate timpul nefavorabil i-a încurcat. O să vină în număr foarte mare să vadă ce s-a făcut pe banii investiţi de ei în acest complex din partea de sud a oraşului, şi în continuare bineînţeles, plecând de la investiţia respectivă, să meargă mai departe cu investiţii atât în Municipiul Târgu-Jiu, cât şi în celelalte localităţi din judeţul Gorj”, a declarat primarul Florin Cârciumaru.

    Mall-ul, gata până la sfârşitul anului

    Modul în care se desfăşoară lucrările la construcţia Mall-ului din Târgu-Jiu pare să mulţumească autorităţile locale, edilul Florin Cârciumaru afirmând că, până la sfârşitul acestui an, centrul comercial va fi finalizat. „Suntem foarte mulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat întreaga activitate până în momentul de faţă. Cu toţii am văzut un exemplu de ce înseamnă organizare şi muncă. Cred că se vor înscrie în termenele prevăzute, încât până la sfârşitul anului toate cele patru unităţi să funcţioneze adică: Dedeman, Carrefour, Mall-ul şi McDonald’s”, a mai declarat primarul Municipiul Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: