spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateLicitație pentru două obiective importante din Defileul Jiului

    Licitație pentru două obiective importante din Defileul Jiului

    Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a luat decizia să liciteze în acelaşi contract construirea podului din Defileul Jiului şi parcarea de la Mănăstirea Lainici. Cele două lucrări au mai rămas de executat din contractul care a vizat modernizarea DN 66 pe tronsonul Bumbeşti-Jiu Petroşani. Lucrările iniţiale au fost finalizate fără a se mai realiza parcarea de la mănăstirea din Defileul Jiului dar şi cel mai important pod din zonă. În lipsa acestuia, traficul greu este interzis în zonă şi autovehiculele de peste 30 de tone trebuie să ocolească judeţul Gorj. În ciuda demersurilor din ultimii ani, nu s-a reuşit să se rezolve probleme legate de realizarea expropierilor necesare, atât la pod, cât şi la parcarea din zona Mănăstirii Lainici.

    În momentul de faţă este în derulare o licitaţie care vizează încredinţarea contractului de execuţie pentru cele două obiective care au mai rămas de construit în Defileul Jiului. Potrivit reprezentanţilor Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, ambele lucrări sunt licitate împreună: „Podul şi parcarea de la mănăstire sunt licitate împreună. Au fost nişte probleme cu terenul la pod. Şi la mănăstire a durat pentru că este vorba de execuţia de derocări în Parcul Naţional Defileul Jiului. S-au purtat mai multe runde de discuţii până să se ajungă la soluţia acceptată de toată lumea. Parcarea va fi realizată mai repede, pentru că derocările vor fi făcute rapid. A fost de ani de zile o solicitare din partea mănăstirii ca parcarea să fie cu instituţia de cult respectivă. Drumul va fi deviat prin zona unde acum sunt stânci. Va fi mult mai bine pentru pelerini şi pentru turişti pentru că nu va mai fi nevoie să traverseze strada şi lângă mănăstire va fi amenajată şi o parcare mare“, a declarat Cristi Tudor, inginer în cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: