spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateMai puţini şomeri în luna decembrie

    Mai puţini şomeri în luna decembrie

    Luna decembrie vine cu o scădere, mică ce-i drept, a procentului de şomaj. Astfel, acesta a scăzut la 9,64%, faţă de 9,90%, cât era în lunile anterioare. Cei mai mulţi şomeri rămân, în continuare, persoanele care au depăşit vârsta de 40 de ani şi care îşi găsesc mult mai greu un loc de muncă.

    La sfârşitul anului, instituţiile publice trag linie şi adună tot ce s-a întâmplat peste an. Fie că au fost evenimente plăcute sau mai puţin plăcute, la sfârşit de lună decembrie instituţiile fac bilanţul iar dovada o face chiar Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj care, zilele trecute, a prezentat situaţia şomajului la nivel de judeţ. Astfel, în cadrul unei conferinţe, directorul agenţiei, Mihaela Moţa, a precizat că „în judeţul Gorj, la sfârşitul lunii, rata şomajului a fost de 9, 64%, corespunzătoare unui număr de peste 14.000 de şomeri, fiind înregistrat un trend descrescător al ratei şomajului faţă de lunile anterioare, când rata şomajului era de 9, 90%. În totalul şomerilor înregistraţi, numărul femeilor este de aproximativ 6800 reprezentând 45% din procentaj”. Şomajul este un fenomen din ce în ce mai prezent în rândul gorjenilor şi asta se vede din evidenţele AJOFM Gorj, unde figurează 150 de şomeri de lungă durată, tineri sub 25 de ani, reprezentând 5,30% în totalul şomerilor tineri. Referitor la şomerii adulţi cu vârsta mai mare de 25 de ani, aceştia totalizează un număr de aproximativ 2100. Potrivit Mihaelei Moţa, „categoriile cele mai afectate de şomaj, în rândul şomerilor indemnizaţi, sunt cea a persoanelor cu vârsta între 40-49 de ani, dar şi ce a persoanelor cu vârste între 30-39 de ani, un total de 8600 de şomeri indemnizaţi. Pe tot parcursul anului, AJOFM Gorj a întreprins diferite acţiuni şi programe menite să integreze pe piaţa muncii cât mai multe persoane. Astfel, „prin Programul Judeţean pentru Ocuparea Forţei de Muncă, structurat pe tipuri de măsuri şi grupuri ţintă, s-a prevăzut ocuparea în anul 2010 a unui număr de 6000 de persoane. Ca urmare a activităţii desfăşurate, prin implementarea programului s-a realizat încadrarea în muncă a unui număr de 8000 de persoane, peste aşteptări”, a mai spus Moţa.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: