spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMinerii nu au renunţat la proteste

    Minerii nu au renunţat la proteste

    O parte din angajatii Complexului Oltenia, mineri şi energeticieni, s-au adunat aseară în Piaţa Prefecturii pentru a protesta faţă de administraţia Complexului. La negocierile din 3 septembrie, sindicatele nu au reuşit să obţină posibilitatea ca salariaţii să obţină şi sub formă de bani cota de cărbune şi nici diferenţa de 100 lei ca şi adaos salarial.

    proteste-7

    Sute de mineri şi energeticieni din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie au participat aseară la mitingul organizat în Piaţa Prefecturii. Sindicaliștii sunt revoltaţi din cauza faptului că au eșuat negocierile cu administrația CEO, în privința acordării adaosului salarial și a acordării în bani a cotei de cărbune, sfidarea fiind o altă nemulţumire a protestatarilor, după cum a susţinut vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu. „După ce a dat afară 3100 dintre colegii noştri pentru că acesta este numărul exact, după ce dumneavoastră v-a tăiat dintre drepturi, în momentul de faţă nu vrea nici măcar ce cu mâna lui a trecut în bugetul de venituri şi cheltuieli să dea, adică suta aceea de lei. Dar cum poate Ciurel să înţeleagă ce înseamnă 100 de lei pentru omul de rând?! Când ei, cei care ne conduc, au salarii de mii şi mii de euro”, a spus vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu.

    proteste-6

    „Sunt drepturile noastre”

    Oamenii spun că au greutăţi şi că trebuie să li se acorde adaosul salarial, dar şi cota de cărbune sub formă de bani. „Nu ne lăsăm, sunt drepturile noastre, inclusiv suta aceasta de lei înseamnă foarte mult pentru noi şi practic aşteptăm ca managerul să pună şi salariaţii pe primul loc, aşa cum mi se pare că ar fi normal într-o societate democratică”, a spus unul dintre protestatari.

    rosca-rosiuta

    Hossu cere demisia lui Ciurel

    Prezent la miting, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a cerut demisia conducerii CEO. Liderul sindical a criticat activitatea managerului Laurenţiu Ciurel, spunând că societatea a fost adusă într-o astfel de situaţie în mod voit. „Oamenii îşi strigă nemulţumirile şi disperarea într-o formă sau alta. Îngrijorarea pleacă de la faptul că actuala conducere nu are performanţa necesară pentru a aduce compania la nivelul la care ar trebui. Nu numai că este problema disponibilizărilor, este problema parametrilor economici care din punctul nostru de vedere nu corespund contractului de management. Nu am văzut acest contract, dar faptul că a pierdut o cotă de 30% din piaţă, faptul că s-a redus participarea în structura respectivă ne îngrijorează. Mai mult, contractele dubioase pentru care managerul este anchetat legate de ventilaţia de bani prin vânzarea sub preţul pieţei a unor produse în structura respectivă ne dă impresia că este un mod voit de aduce compania într-o situaţie de insolvenţă pentru a fi vândută pe nimic probabil unor grupuri de interese”, a declarat Bogdan Hossu. Acest miting de protest nu este singurul organizat de la începutul anului şi până în prezent de Federaţia Naţională Mine Energie, de această dată administraţia susţinând că nu poate onora revendicările din cauza deficitului de 1000 miliarde lei vechi, înregistrat în primele şapte luni de activitate.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: