Ministrul Transporturilor a anunțat reluarea licitației la „centura“ orașului Târgu Jiu

0
25

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost prezent sâmbătă, 30 martie, în județul Gorj, alături de șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, și Alin Golumbeanu, directorul general regional al DRDP Craiova. Aceștia au mers pe varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu, investiție la care nu se mai lucrează de peste un an de zile, contractul cu firma constructoare Collini Lavori fiind reziliat. Răzvan Cuc a verificat împreună cu directorul general al CNAIR, Narcis Neaga şi reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul Gorj stadiul de execuţie al obiectivului de investiţii Centura municipiului Târgu Jiu. Ministrul Transporturilor a anunţat urcarea pe SEAP, săptămâna viitoare, a documentelor aferente licitaţiei pentru porţiunea rămasă de executat din obiectivul de investiţii Centura Târgu Jiu.

Podul și parcarea de la Lainici

O altă oprire a fost în zona Lainici, pe Defileul Jiului, unde există un pod provizoriu peste râul Jiu, astfel încât există o limitare de 30 de tone. Tot în această zonă urmează să se construiască un sens giratoriu în fața Mănăstirii Lainici, dar și o parcare. La discuții a fost prezent și primarul liberal al localității Bumbești Jiu, Constantin Bobaru. „Este limitare de tonaj pe pod și toți transportatori reclamă acest lucru. Intrarea de nord în județ era restricționată“, a precizat deputatul Mihai Weber. De asemenea, Narcis Neaga a precizat că urmează să se organizeze licitație pentru aceste investiții, termenul la care lucrarea va fi urcată pe SEAP fiind de 15 aprilie: „Este a treia oară când se organizează licitația. Prima dată nu s-a organizat nimeni, a doua oară a fost o singură ofertă neconformă și acum încercăm a treia oară. Am ridicat valoarea estimată pentru că am zis că poate că prețul este prea mic și să vedem ce se întâmplă. Va fi procedură simplificată și lucrurile vor merge mai repede“. Ministrul Transporturilor a precizat că va verifica dacă termenele vor fi respectate“.

Drumul expres dintre Târgu Jiu și Craiova

Ministrul Răzvan Cuc a declarat că au fost publicate pe SEAP anunţurile pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic în vederea realizării drumului expres Târgu-Jiu – Craiova: „Era un proiect care era prins în master planul general de transport, perioada de implementare după 2020. În urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu domnul preşedinte deputat, domnul Weber, am decis în cursul acestui an să dăm drumul la procedura de licitaţie, lucru care s-a şi întâmplat, deja este pe SEAP studiul de fezabilitate împreună cu proiectarea, mergem pe o variantă un pic mai rapidă, după aceea să dăm drumul la execuţie direct. A fost lansat pe SEAP, avem deschiderea ofertelor undeva în luna mai, 3 mai. Aşteptăm să se depună ofertele, deci se vor elabora studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic în paralel, urmând ca după finalizarea celor două să dăm drumul la execuţie. Pe de o parte am devansat proiectul şi încercăm să comprimăm cât mai mult timpii pentru că am înţeles foarte clar mesajul românilor, că trebuie să avem infrastructură”.

Ministrul Transporturilor a mai anunțat că tot în acest an se va lansa proiectarea şi execuţia pentru DN 67B Scoarţa – Piteşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here