spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMinistrul Transporturilor și șeful CNADNR ar putea ajunge astăzi la Târgu-Jiu

    Ministrul Transporturilor și șeful CNADNR ar putea ajunge astăzi la Târgu-Jiu

    sorin-buseMinistrul Transporturilor, Sorin Bușe și directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Cătălin Humor ar putea ajunge, astăzi, la Târgu-Jiu pentru a inspecta stadiul în care se află lucrările la noua șosea ocolitoare a municipiului. Cei doi oficiali se vor afla astăzi la Craiova la un forum de specialitate şi ar putea trece şi prin Târgu-Jiu. Anunțul a fost făcut la Radio Omega de Florin Cârciumaru, primarul din Târgu-Jiu care a declarat că oficialii de la București și-au manifestat intenția de a vedea la fața locului stadiul în care se află lucrările. Cârciumaru afirmă că, cel mai probabil în 2018, noua șosea ocolitoare va deveni funcțională, având în vedere că în acest moment lucrările se află în grafic. „Se lucrează la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu şi chiar joi va fi prezent la Târgu-Jiu ministrul Transporturilor cu directorul general al CNADNR ca să viziteze stadiul în care se află centura de ocolire a municipiului Târgu Jiu. Ca beneficiar pot să spun că se lucrează foarte bine”, a anunţat primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru. Potrivit autorităților locale, noua variantă de ocolire a municipiului Târgu-Jiu va ajuta la descongestionarea traficului rutier care a devenit din nou infernal în anumite perioade ale zilei, mai ales după ce elevii au reînceput şcoala.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: