spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMischie îşi caută dreptatea la CEDO

    Mischie îşi caută dreptatea la CEDO

    Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj Nicolae Mischie a ajuns ieri în Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce iniţial a fost supus unor analize medicale amănunţite impuse de starea de detenţie. La intrarea în Spitalul Judeţean, Mischie a declarat că este dezamăgit şi că nu doreşte nimănui să ajungă unde este el.

    Luni noaptea, la ieşirea din locuinţa din municipiul Târgu-Jiu, Nicolae Mischie a declarat că este nevinovat şi că îşi va căuta dreptatea la CEDO, considerând că acest caz este unul dintre cele mai mari abuzuri judiciare din România. Acesta a dat jurnaliştilor prezenţi un comunicat de presă în care-şi arată nemulţumirea, dar şi tristeţea faţă de sentinţa dată. Întărind faptul că este nevinovat, fostul şef al Consiliului Judeţean Gorj explică în comunicatul de presă cum persoana în cauza a făcut autodenunţul, dar şi faptul că îşi doreşte sănătate pentru a putea să-şi demonstreze nevinovăţia. Ieri dimineaţă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj a fost dus la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu în vederea supunerii la investigaţiile medicale specifice stării de detenţie, Acesta nu a omis să declare că nu doreşte nimănui să treacă printr-o astfel de situaţie, dar şi că este bolnav. „Este o mare greşeală judiciară a Justiţiei din România. Nu mi s-a asigurat derularea unui proces echitabil şi nu s-au folosit materialele existente la dosar. Voi merge mai departe”, a declarat la intrarea în unitatea medicală, Nicolae Mischie. Declarând că i-a părut rău de Adrian Năstase când s-a aflat la închisoare, Mischie le-a mai spus jurnaliştilor că „eu nu v-aş dori să vă duceţi şi voi acolo. Sunt dezamăgit!”.

    Fostul baron de Gorj la Penitenciarul Târgu-Jiu

    Conform comunicatului de presă, remis redacţiei de conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu, Nicolae Mischie a fost încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei, acesta urmând să execute pedeapsa privativă de libertate de patru ani închisoare. Timp de 20 de zile, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj va fi cazat în camera pentru carantină, timp în care se va afla sub o atentă observare în vederea stabilirii gradului de adaptabilitate. Curtea de Apel Timișoara a decis în 13 iunie 2012 condamnarea lui Nicolae Mischie la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și luare de mită. În martie 2011, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie au decis rejudecarea cauzei în care Mischie este acuzat de luare de mită, asta după ce două instanţe au decis condamnarea acestuia la patru ani închisoare cu executare. Mischie este acuzat de procurorii anticorupţie că a pretins de la omul de afaceri Clement Mocanu efectuarea unor lucrări de construcţii şi de renovare la unele imobile, valoarea acestora depăşind 4,5 miliarde lei vechi. În dosarul „drumurilor judeţene”, fostul şef al judeţului a fost reţinut şi apoi arestat preventiv. În 2005, Nicolae Mischie, a primit mandat de arestare preventiva pentru 5 zile. Atunci, în această cauză, Mischie era acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, alături de el fiind anchetat şi omul de afaceri Relu Ştefănoiu. Nicolae Mischie a fost urmărit penal alături de doi funcţionari ai CJ Gorj. La Penitenciarul Târgu-Jiu, încarceraţi, încă de anul trecut se află fostul lider democrat Ionel Manţog, dar şi fostul director general al CNLO Ion Vulpe.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: