spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMistreţi cu trichineloză, împuşcaţi la partide de vânătoare

    Mistreţi cu trichineloză, împuşcaţi la partide de vânătoare

    Sezonul de vânătoare la mistreţi este în plină desfăşurare, iar recolta de anul acesta a fost una atractivă pentru miile de vânători. Cu toate acestea, unii vânători au avut motive de supărare când au aflat că mistreţii vânaţi au fost diagnosticaţi cu trichineloză. Este cazul a trei porci mistreţi care au fost incineraţi la crematoriul Direcţiei Sanitar-Veterinară Gorj, după ce au fost împuşcaţi la vânătoare.

    Trei partide de vânătoare s-au încheiat cu supărare pentru echipele de vânători gorjeni, şi asta pentru că analizele de laborator efectuate la carnea de mistreţi pe care i-au împuşcat în teren au arătat că erau infectaţi cu trichineloză. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinară Gorj spun că toată carnea a fost incinerată la crematoriul unităţii, înainte ca vreunul dintre vânători să se îmbolnăvească. „Am înregistrat trei cazuri de trichineloză la porci mistreţi vânaţi pe fondurile din Gorj. Numărul este mare faţă de alţi ani când nu a fost depistat nici un astfel de caz”, a declarat directorul Direcţiei Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj (DSVSA) Gorj. În sezonul de vânătoare de mistreţi din perioada 2012-2013 au fost trecuţi pe lista de împuşcare peste o sută de exemplare, din care aproape 90 au fost eliminaţi la partidele de vânătoare organizate pe toate fondurile de vânătoare ce aparţin Asociaţiei de Vânători şi Pescari Sportivi (AJVPS) Gorj: „Pentru acest sezon de vânătoare a fost aprobat ca recoltă un număr de 117 mistreţi. Din totalul mistreţilor ce trebuiesc scoşi din teren până în prezent au fost eliminaţi la vânătoare 88 de porci mistreţi, iar pentru diferenţă sunt eliberate autorizaţii şi sunt în curs de derulare. Vânătoarea la femele de mistreţ va fi oprită la data de 31 ianuarie, prin hotărârea adunării generale, pentru că deja sunt gestante, deşi normal la 15 februarie se încheie sezonul la mistreţ. Legat de cazurile de trichineloză, la asociaţia noastră au fost două cazuri depistate”, a declarat Niculae Tonca, director AJVPS Gorj. Cei doi porci mistreţi au fost incineraţi la crematoriul DSVSA Gorj, imediat după ce s-au efectuat probele de laborator. Pentru o autorizaţie la vânătoare de mistreţ, se percepe o taxă de 500 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: