spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMotive de speranţă

    Motive de speranţă

    Pacienţii bolnavi de cancer din Târgu-Jiu nu au motive de îngrijorare vis-a-vis de tratamentele care le sunt indispensabile. Asigurările le dau reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, dar şi medicii de specialitate de la Secţia Oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU).

    Cu 1 aprilie, medicamentele destinate pacienţilor bolnavi de cancer, prin programele naţionale, se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis. Dacă situaţia la nivel naţional ridică probleme, iar asociaţiile bolnavilor de cancer blamează lipsa banilor alocaţi spitalelor, care trebuie să asigure tratamentele oncologice injectabile, în Gorj, autorităţile asigură că, pentru bolnavii de cancer se va face tot posibilul ca tratamentele să se poată administra. Mai mult, banii necesari există şi sunt suficienţi pentru câteva luni. „În următoarele trei luni, nu avem probleme cu derularea programului de oncologie la nivel naţional. La 1 aprilie, stocul existent la Spitalul Judeţean, cu administrare injectabilă se ridică la 2, 3 miliarde de lei vechi. Au fost făcute negocieri directe cu furnizorii şi pentru sortimentele care nu le au. Cu 1 aprilie, medicamentele injectabile sunt eliberate, numai în farmacia cu circuit închis a Spitalului Judeţean, iar cele cu administrare orală sunt puse la dispoziţia pacienţilor prin farmaciile cu circuit deschis. Nu se pune problema ca farmaciile sau spitalul să aibă de suferit, pentru că bugetul va ajunge pentru încă trei luni”, a declarat Gheorghe Cocină, preşedinte CJAS Gorj.

    Medicii, optimişti în asigurarea medicaţiei

    De cealaltă parte, medicii oncologi se arată optimişti în asigurarea tratamentelor, dar la ora actuală vorbesc de un stoc zero. „Administrarea tratamentelor oncologice injectabile, doar prin farmacia din spital, cu circuit închis, este şi singura modificare adusă programului naţional. Totuşi, schimbarea modului de derulare, face ca pentru cei 44 de bolnavi de cancer, a căror medicaţie se elibera pe circuit deschis, iar acum, pe circuit închis, stocul să fie zero. S-a făcut comandă de urgenţă, care va intra săptămâna viitoare, iar până în iunie, sunt asigurate tratamentele”, a declarat Mariana Găvănescu, şefa secţiei de oncologie SJU. Decizia aparţine Ministerului Sănătăţii, care spune că tratamentele oncologice injectabile se pot face numai în spitale. Această măsură a fost adoptată pe 28 decembrie 2010, prin Hotărâre de Guvern, şi a intrat în vigoare pe 1 aprilie 2011.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: