spot_img
5.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateMotrenii au căldură!

    Motrenii au căldură!

    Uzina de Termoficare Motru a dat drumul începând cu această săptămână la furnizarea agentului termic către populaţie, 90% din locuitorii municipiului primind căldura de la UATAA. În paralel, în plină derulare se află acţiunea de recuperare a datoriilor avute de locatari la agentul termic.

    Uzina de Termoficare Motru a parcurs ultimii paşi în vederea pregătirii pentru sezonul de iarnă, iar de aseară motrenii au primit căldură în calorifere. Cărbunele este asigurat de CE Oltenia, conducerea UATAA Motru a stabilit locaţia pentru noul depozit încât să nu se mai înregistreze probleme în perioadele de vacanţă ale minerilor. Contractul de achiziţionare a păcurii a fost semnat, acum autorităţile au intrat în linie dreaptă cu acţiunea de furnizare a agentului termic, 90% din motreni beneficiind de acestă facilitate. „Am trecut la furnizarea agentului termic către populaţie încă de luni seara, mai sunt anumite defecţiuni la scările anumitor blocuri, însă avem promisiuni că acestea se vor remedia foarte repede încât toţi locatarii racordaţi să primească căldură. Avem stocurile de păcură şi de cărbune asigurate, într-un cuvânt suntem pregătiţi pentru sezonul de iarnă”, a declarat primarul Dorin Hanu. Important pentru motreni este faptul că gigacaloria nu s-a scumpit în Municipiul Motru, primarul Dorin Hanu declarând că înţelege situaţia unor locuitori din oraş, care din cauza problemelor avute înregistrează datorii la caldură. Din totalul locuitorilor municipiului Motru doar 300 sunt racordaţi la gaze, restul preferând să se încălzească cu agentul termic de la UATAA.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: