spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateNevoie urgentă de personal în sistemul medical gorjean

    Nevoie urgentă de personal în sistemul medical gorjean

    Vasile Stănculete: „Am ajuns la limita imposibilului”

    Lipsa de personal este tot mai acută în sistemul medical gorjean. Acest lucru îl ştim cu toţii, cu precădere cei care muncesc în sistem şi care trebuie să suplinească, într-un fel sau altul munca colegilor lor, plecaţi în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. Vasile Stănculete, managerul Spitalului Judeţean Gorj spune că se încearcă „plombarea” lipsurilor, cu mutarea de personal dintr-o parte în alta, dar este foarte greu. Mai dur este faptul că unităţile spitaliceşti din Târgu-Jiu au nevoie urgentă de 7 medici, dar şi de peste 20 de asistenţi medicali şi din păcate veştile bune, în ceea ce priveşte deblocarea posturilor, întârzie să apară.

    Gorjul se află pe lista judeţelor care „suferă” de specialişti în domeniul medical. Migrarea medicilor spre alte state, unde salariile sunt cu mult peste cele din România au creat adevărate lacune în sistem şi mai mult decât atât, multe dintre secţii au rămas fără acoperire. Acest lucru este susţinut şi de managerul Spitalului Judeţean Gorj, Vasile Stănculete, care spune că la nivelul unităţii spitaliceşti este nevoie urgentă de 7 medici, dar şi peste 20 de asistenţi, pentru ca activitatea medicală să fie desfăşurată cursiv. „După cum se ştie, noi facem parte din cele trei judeţe, care nu ne-au părăsit foarte mulţi medici, dar avem destui care au plecat. Ne-au părăsit foarte multe cadre medicale. Avem o lipsă de personal pe care am transmis-o de mai multe ori la Ministerul Sănătăţii şi se modifică, dacă nu de la o zi la alta, de la o lună la alta, se modifică aceste necesităţi. Am încercat să plombăm aceste lipsuri cu mutări de personal dintr-o parte în alta, dar cred că am ajuns la limita imposibilului şi trebuie să facem, tot ce ne stă în putinţă să angajăm personal, adică să primim aprobarea ministerului cât şi finanţarea posturilor respective. Noi am transmis, de urgenţă, un număr de 7 medici, doi la Terapie Intensivă, unu la Urologie, unu la Ginecologie, unu la Pediatrie, astea ar fi de primă urgenţă, care ar trebui în spital. Sunt foarte puţine secţii care au un număr suficient de medici”, a spus managerul Spitalului Judeţean. Aceeaşi problemă şi în cazul asistenţilor medicali. „Avem foarte mulţi asistenţi medicali care ne-au părăsit şi au plecat în străinătate. Avem nevoie de 20 de asistenţi, cu care să ne desfăşurăm activitatea cursiv, dar asta nu înseamnă că ne-ar fi arhisuficient şi ceva îngrijiri şi femei de serviciu şi infirmiere. Ne gândim la externalizarea curăţeniei, dar trebuie să o gândim atent această problemă. De urgenţă ar fi nevoie de femei de serviciu”, a mai spus Vasile Stănculete.

    Călinoiu crede că noua lege a sănătăţii va rezolva problema

    Problema lipsei de personal din spitale o recunoaşte şi Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, care declară, însă, că toate aceste lucruri vor fi reglementate printr-o nouă lege a sănătăţii. „Toate aceste lucruri, în ceea ce priveşte lipsa de personal, vor fi reglementate printr-o nouă lege a sănătăţii, complete, care să asigure funcţionalitatea sistemului. La ora actuală nu putem spune că vom asigura necesarul de personal pentru că legea este restrictivă. Ne preocupă în mod deosebit investiţiile şi dotarea spitalului cu aparatura necesară, performantă, pe lângă tomograful care l-am luat avem nevoie de materiale necesare asigurării serviciului medical, începând cu aparatura medicală, staţii de sterilizare, care sunt mai mult decât necesare la fiecare spital judeţean. Deja a fost depusă lista de investiţii, însă, trebui să recunoaştem că acum este o perioadă moartă, odată cu aceste alegeri, însă, noi ne continuăm treaba şi pe plan electoral şi în plan administrativ”, a mai spus Ion Călinoiu. Se pare, potrivit Adevărul.ro, În România lucrează 20.648 de medici în 396 spitale. Dintre aceştia, 2.335 au peste 60 de ani, 4.358 au între 50 şi 60 de ani, 5.359 între 40 şi 50 de ani, iar 6.100 între 30 şi 40 de ani. Toate specialităţile sunt deficitare în privinţa numărul de medici, însă unele dintre ele sunt extrem de afectate. Astfel, radioterapia numără 48 de medici, geriatria 54 de medici, alergologia şi imunologia clinică 63 medici, chirurgia toracică 81 de medici, iar chirurgia cardiovasculară 85 medici. În cazul anestezie terapie intensivă (ATI), specialitate vitală pentru funcţionarea oricărui spital, numărul medicilor este de 624, în vreme ce necesarul este de minim 1.500.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: