spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateNiciun câştigător pentru şefia Şcolii Populare de Artă

    Niciun câştigător pentru şefia Şcolii Populare de Artă

    Niciunul din cei doi aspiranţi la fotoliul de manager al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu nu a reuşit să promoveze concursul încheiat ieri. Asta pentru că cei care îşi doreau scaunul de şef al unităţii de cultură nu au reuşit să obţină media 8 la cele două probe ale competiţiei.

    Şcoala Populară de Artă, rămâne, deocamdată, condusă de un director interimar. Asta, deoarece ghinionul s-a abătut asupra ambilor doritori să managerieze Şcoala Populară de Artă, ei nereuşind să obţină media 8 în urma celor două probe desfăşurate în cadrul concursului. Ultima probă, adică interviul din planurile de management depuse de cei doi intraţi în competiţie, s-a desfăşurat ieri. Comisia de concurs a deliberat, iar niciunul dintre competitori nu a fost declarat câştigător. Următoarele 5 zile cei doi candidaţi pot depune contestaţii dacă sunt nemulţumiţi de rezultatele obţinute. Perioada va continua cu alte trei zile în care vor fi rezolvate contestaţiile. „Astăzi am finalizat concursul pentru funcţia de manager la Şcoala Populară de Artă. A fost susţinută etapa a doua în care candidaţii au fost intervievaţi din planul de management pe care l-au pregătit. În urma deliberării comisiei, niciunul dintre candidaţi nu a întrunit media generală 8 pe cele două etape, drept pentru care niciunul din cei doi nu a fost declarat câştigător”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

    A fost desemnat câştigătorul pentru postul de manager la Muzeul Judeţean

    Şi pentru postul de manager al Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu s-a desfăşurat concurs, însă, aici s-a înscris un singur candidat. Este vorba despre cel care a mai condus unitatea de cultură din municipiu, Dumitru Hortopan, care a şi fost declarat câştigător, în urma celor două probe de concurs obţinând notă aproape maximă. „Pentru postul de manager la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” a fost un singur candidat care a şi fost declarat câştigător. Este vorba despre actual manager al muzeului, Dumitru Hortopan”, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Mădălina Ciolocoi. Procedura de desemnare pentru postul de manager la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu se va relua după înştiinţarea Ministerului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: