spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitateOameni de afaceri târgujieni, interesaţi de spaţii în mall

    Oameni de afaceri târgujieni, interesaţi de spaţii în mall

    Pe lângă branduri internaţionale care vor fi prezente în mall-ul din Târgu-Jiu, vor putea închiria spaţii şi comercianţi gorjeni. Potrivit viceprimarului, Aurel Popescu, lista este deschisă şi deja mai mulţi oameni de afaceri gorjeni şi-au exprimat dorinţa de a închiria spaţii în centrul comercial.

    Lucrările la mall-ul din Târgu-Jiu decurg cu paşi repezi, astfel că această investiţie poate fi finalizată chiar în luna septembrie a acestui an. Pe lângă nume mari ca McDonald’s, KFC, Spring Time, care ar putea ajunge la Târgu-Jiu, şi comercianţii gorjeni vor avea posibilitatea să închirieze un spaţiu în centrul comercial.„Lista a rămas deschisă, foarte mulţi oameni de afaceri din Târgu-Jiu au contactat reprezentatul Fondului de Investiţii pentru a-şi exprima dorinţa de închiria spaţii în centrul comercial. Pe noi ne bucură acest lucru, avem comercianţi puternici, avem oameni de afaceri puternici în Târgu-Jiu care pot foarte bine să ocupe spaţii şi să-şi prezinte produsele în mall. Nu este neapărat nevoie să vină numai firme străine pentru că avem cu adevărat oameni pregătiţi în Târgu-Jiu şi în Gorj care pot oricând să facă faţă cu brio la concurenţa firmelor cu renume”, a declarat viceprimarul municipiul Târgu-Jiu, Aurel Popescu. Totuşi, cele care vor avea prioritate vor fi brand-urile renumite. „Sunt firme tradiţionale, brand-uri renumite care merg la fiecare dintre centrele care se deschid în ţară şi ei vor avea prioritate atunci când se face împărţirea spaţiilor comerciale”, a mai spus viceprimarul din Târgu-Jiu.

    Târgujienii sunt nerăbdători să treacă pragul centrului comercial din Târgu-Jiu, iar după ritmul în care se lucrează, autorităţile dau asigurări că investiţia, din punct de vedere al structurii poate fi finalizată în lunile august-septembrie. „Lucrările la mall-ul pe care îl aşteptăm cu nerăbdare decurg foarte bine. Antreprenorul îşi face treaba foarte serios şi vedem cu toţii, pe zi ce trece că se înalţă această investiţie şi în curând va avea conturul final şi bineînţeles vor începe lucrările la interior. N-aş putea să vă spun exact care este procentul de realizare pentru că nu cunosc în amănunt proiectul, dar pe noi ne bucură să vedem că investiţia aşa cum ne-au promis şi reprezentanţii Fondului de Investiţii, investiţia este deja din punct de vedere al structurii realizată într-un procent foarte mare şi acest lucru ne oferă şi ne îndreptăţeşte să credem că într-adevăr, în lunile august-septembrie, va fi finalizată investiţia şi se va trece la compartimentare şi la amenajarea interioară a centrului comercial”, a mai precizat Aurel Popescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: