Acasa / Actualitate / Oficialii de la LPF și FRF vin la Târgu Jiu să omologheze Stadionul Municipal

Oficialii de la LPF și FRF vin la Târgu Jiu să omologheze Stadionul Municipal

Oficialii de la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și de la Federația Română de Fotbal (FRF) vor veni marți, 7 mai, la Târgu Jiu, în vederea demarării procedurilor legale pentru omologarea stadionului de la Târgu Jiu. Echipa FCSB urmează să dispute pe arena din Târgu Jiu, una dintre cele mai moderne din țară, meciurile din cupele europene. „Vom avea o întâlnire, după discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții FCSB. Marți urmează ca reprezentanți ai Federației, ai Ligii de Fotbal, ai clubului și ai instituțiilor din Târgu Jiu să facem o discuție pentru omologarea acestui stadion, în vederea folosirii lui în competițiile internaționale. Am avut această înțelegere, după discuțiile anterioare. Facem tot ce depinde de noi, ca după a preluarea stadionului, să nu avem probleme. De-asta ne-am luat și un termen de o lună, ca în această perioadă, să rezolvăm situațiile care trebuie remediate”, a spus Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu.

Stadionul de la Târgu Jiu va avea în jur de 12.000 de locuri, toate acoperite. Investiția se va ridica în total la peste 25 milioane de euro. Conducerea Primăriei Târgu Jiu a anunțat stadionul va fi finalizat în această lună, urmând ca inaugurarea să aibă loc în luna iunie.

Un comentariu

  1. Iar o sa se impauneze dom primar, ca aduce bani la buget. Stadionul e pomana lu Ponta rapciugosu, pt zona Olteniei, la pachet cu ala din Craiova. Atat a putut si el, saracu si apoi s a dat disparut sa faca loc lu Ciolos milogu tradator. Nu stii care din ei e mai pramatie…

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*