spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateO parte din cazarmă, preluată de Primărie

    O parte din cazarmă, preluată de Primărie

    Consiliul Local al Primăriei Târgu-Jiu a aprobat, vineri, un proiect de hotărâre ce priveşte preluarea unei părţi din Cazarma Unităţii Militare din Târgu-Jiu. În zonă ar putea fi construite o serie de clădiri destinate unităţilor de învăţământ, bazelor sportive, sau chiar unor sedii de instituţii din municipiu.

    Preluarea unei părţi din imobilul Cazarma 341, compus din terenul liber şi constucţii dezafectate şi neutilizate, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu şi în administrarea Consiliului Local a fost pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Astfel, zona se va putea dezvolta, creându-se un adevărat cartier. „La solicitarea Ministerului Apărării Naţionale, am venit cu un proiect, o hotărâre de Consiliu Local, pentru câteva modificări solicitate de Minister. Ne bucurăm că primim acest teren şi vedem ce putem să facem pe viitor în zona respectivă, în vederea extinderii în ceea ce priveşte partea de construcţii în zonă”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu. Terenul ar putea fi destinat diferitelor obiective sportiv-educative, pentru locuinţe sociale sau chiar pentru sedii de instituţii. „Vom vedea ce putem să facem în viitor, în zona respectivă în vederea extinderilor în ceea ce priveşte partea de construcţii. Rămâne de văzut ce instituţii vom putea muta. Ar fi foarte bine să preluăm acest teren. Încă nu am reuşit, dar insistăm”, a mai precizat Cârciumaru. Preluarea terenului Unităţii Militare târgujiene se face în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: