spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitatePetre Roman şi Lucia Varga vin în Gorj

    Petre Roman şi Lucia Varga vin în Gorj

    Ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, liberala Lucia Varga, şi fostul prim-ministru Petre Roman vor veni la sfârşitul săptămânii la Novaci pentru a se întâlni cu liberalii gorjeni, dar şi cu alţi responsabili din Oltenia.

    Eveniment important la Organizaţia de Femei a PNL Gorj şi asta ca urmare a faptului că este singura formaţiune politică din judeţ care organizează o dezbatere pe tema revizuirii Constituţiei. Participarea se anunţă a fi una cât se poate de specială, la care vor participa politicieni de marcă, precum preşedinta Organizaţiei de Femei a PNL Lucia Varga, dar şi cel care are o implicare directă în această revizuire şi anume fostul prim-ministru al României, Petre Roman. „După ce comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei va finaliza proiectul vor începe dezbaterile. Va fi o dezbatere cu impact regional, la care sperăm să participe şi domnul Petre Roman, acesta având un rol important în ceea ce va însemna revizuirea Constituţiei”, a declarat Mădălina Ciolocoi. Aceasta consideră că acest proiect al revizuirii Constituţiei trebuie realizat în aşa fel încât să se prevadă clar că România este un stat unitar, în trebuie să se respecte drepturile cetăţenilor. „Dezbaterea se realizează la nivel regional iar concluziile vor fi transmise comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei. Sper să fie o Constituţie de nivel european şi în care să se ocolească articolele ce dau naştere la anumite interpretări şi conflicte. De asemenea, consider că trebuie eliminate traseismul politic”, a explicat pe marginea acestui proiect preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale din Gorj Mădălina Ciolocoi. Evenimentul de importanţă regională se desfăşoară pe parcursul a trei zile, dezbaterea fiind intitulată „Constituţia României, Constituţie a cetăţenilor europeni”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: