Acasa / Actualitate / Plouă în noile autobuze Transloc!

Plouă în noile autobuze Transloc!

Cele 5 autobuze noi aduse săptămâna trecută la Târgu-Jiu nu au fost scoase nici până acum în traseu. Conform unor surse, se pare că acestea au anumite probleme din fabrică, iar în unele dintre ele poate pătrunde ploaia.

autobuze-noi

lipsa-surub-autobuz-facebookAutobuzele de “lux” achiziţionate de autorităţile locale se pare că au defecţiuni grave din fabrică şi nu au putut fi scoase până acum pe traseu. Potrivit unor surse demne de încredere, în unele dintre ele poate pătrunde apa, lucru ce nu este tocmai în regulă dacă ne gândim la faptul că autorităţile locale au investit serios în aceste mijloace de transport în comun. Mai mult decât atât, un fost jurnalist relatează pe pagina sa de Facebook că la unul dintre vehicule lipseşte o piesă, lucru ce ar putea pune în pericol viaţa călătorilor. De asemenea, acesta susţine că în astfel de condiţii nu ar fi trebuit să fie făcută recepţia autobuzelor. Acelaşi fost jurnalist spune că mai mulţi salariaţi au fost ieri puşi să acopere cu silicon orificiile care permiteau apei să pătrundă în interiorul maşinilor, existând astfel posibilitatea ca vehiculele să-şi piardă garanţia.

Căilean: „De la 1 octombrie, vor fi scoase în traseu”

caileanu-translocContactat telefonic, directorul Transloc, Vasile Căilean, neagă aceste informaţii şi spune că autobuzele nu au fost puse în circulaţie deoarece s-au mai făcut unele verificări. Şeful Transloc spune totuşi că într-adevăr au pătruns câţiva stropi de ploaie, dar că în acest moment există o echipă de la Bucureşti care efectuează controale pentru a vedea starea vehiculelor şi că în niciun caz nu se ocupă angajaţii Transloc de acest lucru. Conducerea Transloc dă totuşi asigurări că nu există probleme grave şi că acestea vor circula pe străzile din municipiu începând cu data de 1 octombrie. „Am observat câteva picături la două din ele în zona din spate. Oricum, producătorii sunt aici la noi la sediu şi văd care este cauza, dar nu este vorba că plouă în ele. Începând cu data de 1 octombrie ele vor fi scoase în traseu. Ele ar fi fost scoase şi ieri şi astăzi, câte unul, dar trebuie să se obişnuiască şi conducătorii auto cu ele pentru că sunt un pic diferite de celelalte. Alte probleme nu sunt, deocamdată a fost o treabă de instruire şi cu data de 1, toată lumea se poate plimba cu ele”, a declarat directorul Transloc, Vasile Căilean.

Un comentariu

  1. NU SUNT CHIAR ASA MODERNE , CHIAR DE DIMINEATA AM CALATORIT CU UNUL DINTRE ACESTEA , AU DOAR CAPITONAJ PE SCAUNE SI PUTINA CALDURA.aTATA TOT

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*