Municipiul Târgu Jiu a găzduit dezbaterea „Politici în Turism pentru o Dezvoltare Durabilă”, proiect derulat de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov și cofinanțat din FSE prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Dezbaterea a vizat abordarea problemelor cu care se confruntă domeniul turistic, iar proiectul și-a stabilit ca scop formularea și promovarea de propuneri alternative la politicile publice privind turismul inițiate de Guvern.
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu a fost prezent la această dezbatere la care au luat parte hotelieri, reprezentanți ai Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Acasă la Brâncuși”, ai centrelor de informare turistică din județ, ai Salvamont, precum și reprezentanți ai altor instituții și organizații ce activează în domeniul turismului. Principalele propuneri au fost: reducerea evaziunii fiscale în industria hotelieră, măsuri de securitate în turismul național, garantarea pachetelor turistice, statutul OMD-urilor și legea turismului. Ministerul Turismului a fost reprezentat de doamna Camelia Tărniceru, director general adjunct al Direcției Generale Marketing și Dezvoltare, iar din partea Primăriei Municipiului Târgu Jiu au fost prezenți cei doi viceprimari, Aurel Popescu și Adrian Tudor.