spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitatePolițiștii locali din Târgu-Jiu vor fi testați cu alcooltestul

    Polițiștii locali din Târgu-Jiu vor fi testați cu alcooltestul

    Polițiștii locali din Târgu-Jiu vor fi testați cu alcooltestul când vor veni la serviciu. Măsura a fost luată de conducerea Poliției Locale, după ce un polișțist de la Serviciul Rutier a fost depistat băut în timpul serviciului.

    Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, a declarat că verificarea se va face periodic, pentru a evita situații de genul celei care s-a înregistrat.

    Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu, a precizat că polițistul care a fost depistat sub influența alcoolului va fi sancționat: „Este un eveniment nedorit, dar au fost luate toate măsurile pentru a nu mai avea parte de așa ceva. Sunt angajați și angajați. Fiecare răspunde pentru faptele sale. Poliția Locală Târgu-Jiu face zi de zi demersuri să își îmbunătățească imaginea prin acțiuni. Din acest motiv, orice abatere a salariaților va fi sancționată, potrivit propunerilor Comisiei”, a declarat Florin Băluță, şeful Poliţiei Locale Târgu-Jiu“.

    „Este o abatere disciplinară gravă“

    Primarul Marcel Romanescu a spus și el că vor situația în care s-a aflat polițistul local este de netolerat: „Tocmai am fost anunțat de conducerea Poliției Locale că unul dintre angajații instituției respective a fost surprins, în timpul serviciului, cu o alcoolemie de 0,32 mg/l. Este o abatere disciplinară gravă, pe care nu o pot tolera. Comisia de disciplină va decide soarta polițistului și se va merge pe cea mai aspră măsură! Comportament nedemn pentru angajatul unei instituții care s-a schimbat foarte mult în ultima perioadă și a început să capete o imagine mult mai bună. Este o situație gravă și sper sa fie și ultima”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: