spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitatePortbagaje de dosare în procesele profesorilor gorjeni cu statul

    Portbagaje de dosare în procesele profesorilor gorjeni cu statul

    Sindicaliştii gorjeni din învăţământ îşi duc la tribunal dosarele cu portbagajul. Este vorba despre acele dosare prin care încearcă să îşi recupereze de la stat banii din anumite drepturi. Potrivit Florinelei Ponta, liderul de sindicat în cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Târgu-Jiu, în aproape 500 astfel de dosare au fost deja date hotărâri definitive în favoarea profesorilor. Zilele următoare, alte 500 de dosare vor fi duse la tribunal, cel mai probabil în portbagajul unei maşini.

    Bani de transport, primele de vacanţă, tichetele, banii pentru cărţi sau diferite sporuri sunt câteva dintre drepturile angajaţilor din învăţământ pentru care aceştia au ajuns să se lupte şi în instanţă. O parte dintre profesori nu au vrut, la început, să audă despre varianta acţionării în judecată pentru că nu credeau că ar avea vreo şansă. În prezent, însă, potrivit Florinelei Ponta, în sindicatul pe care îl conduce s-a câştigat deja în aproape 500 de dosare. „Am primit hotărâri definitive în aproape 500 de dosare, adică toate procesele pe care le-am început până acum. În sindicatul meu sunt 2400 de oameni care îşi vor banii înapoi”, a declarat Florinela Ponta. Liderul a mai spus că acesta este doar un început şi că, deşi ştie că mai este un drum lung până la obţinerea efectivă a sumelor pe care dascălii trebuie să le recupereze, nu se va opri.

    „N-am roabă”

    Ponta va mai duce, zilele acestea, încă o serie de dosare la tribunal. Chiar dacă nu are roabă, cum au făcut colegii ei din alt judeţ, Ponta va trebui să găsească un mijloc prin care să transporte volumul mare de dosare la tribunal. „Luni mai duc încă 500 de dosare. Încă mai facem la ele. Probabil voi ruga un coleg să le ducem cu maşina, în portbagaj, nu ştiu dacă vor avea loc. Noi nu avem roabă cum au avut alţii, dar le ducem noi cumva”, a declarat liderul de sindicat. Aceste dosare probabil că nu vor fi ultimele, tot mai mulţi profesori ajungând la concluzia că au o şansă să îşi câştige drepturile măcar în instanţă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: