spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrefectul şi subprefectul, faţă în faţă cu presa

    Prefectul şi subprefectul, faţă în faţă cu presa

    Pentru că sunt sărbătorile de iarnă şi pentru că toate instituţiile îşi prezintă la final de an, bilanţul activităţii, şi Instituţia Prefectului Gorj a făcut acest lucru. Nu pentru a se lăuda, pentru că, aşa cum a spus prefectul „nu îmi plac laudele” ci pentru a demonstra că la nivel de instituţie s-a creat o echipă puternică, care a reuşit să facă faţă problemelor din teritoriu şi să le rezolve în timp record. Mai mult decât atât, jurnaliştii, „invitaţii” prefectului, au fost colindaţi de un grup de tineri talentaţi, în debutul întâlnirii de ieri.

    Reprezentanţii Guvernului în teritoriu, prefectul Liviu Andrei şi subprefectul Marcel Romanescu au avut ieri, o întâlnire cu presa, în care au prezentat, pe scurt realizările şi nerealizările din acest an, în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul instituţiei. Mai mult decât atât, în debutul întâlnirii prefectul a menţionat faptul că la nivel de instituţie s-a creat o echipă puternică, care nu a făcut munca din birou, ci în teritoriu, acolo unde erau adevăratele probleme.

    „Noi ne bucurăm de ce am făcut anul acesta, şi de faptul că acolo unde arde cel mai tare, adică la Comisia de Aplicare a Fondului Funciar, stăm foarte bine, asta denotă că hotărârile pe care le-am luat acolo au fost sănătoase, chiar dacă au fost ca volum, mai mic decât în alţi ani, pe alte conduceri, dar ce am făcut noi, am făcut cu responsabilitate. Sigur, că am avut şi neîmpliniri. Nu a fost uşor să facem o echipă aici, pentru că nu dispunem ca alte instituţii de foarte mulţi bani, ca să ne ajute pe proiecte, dar această instituţie are controlul asupra banilor publici, a celor care folosesc banii statului”, a spus prefectul. Acest lucru a fost întărit şi de subprefectul Marcel Romanescu, care a susţinut faptul că, este mândru că activitatea a dat roade şi că aceste roade se vor face văzute şi când nu va mai fi în această funcţie. „Cei care vor veni după noi pot să vă confirme acest lucru, că în Instituţia Prefectului a existat o echipă unită. Am avut şi dezamăgiri”, a spus subprefectul. La finalul întâlnirii, reprezentanţii Guvernului în teritoriu au adresat urările specifice de sărbători, cu speranţa că anul ce vine va fi un an mai bun şi mai roditor, în ceea ce priveşte activitatea instituţiei la nivelul judeţului Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: