spot_img
8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrefectul va soluţiona conflictul de la Turburea

    Prefectul va soluţiona conflictul de la Turburea

    Localnicii din Turburea nu se pot bucura încă de avantajele oferite prin existenţa unui Centru de Evidenţa a Populaţiei şi asta ca urmare a faptului că nici până în prezent Consiliul Local nu a aprobat scoaterea la concurs a celor trei posturi. Cetăţenii consideră că existenţa unei asemenea instituţii pe raza comunei ar fi un mare ajutor pentru ei.

    Autorităţile locale din Turburea sunt hotărâte să nu abandoneze proiectul cu privire la darea în funcţiune a unui Centru pentru Evidenţa Populaţiei. După ce o parte din consilierii locali nu au fost de acord cu scoaterea la concurs a celor trei posturi necesare pentru buna funcţionare a instituţiei, primarul Ion Bârcă vrea să ceară sprijinul prefectului Liviu Andrei. „Am investit bani în aparatură şi nu vreau acum să dau cu piciorul la ceea ce are nevoie comunitatea. Voi încerca să stau de vorbă cu fiecare consilier în parte şi dacă nici la următoarea şedinţă nu se aprobă, voi cere sprijinul domnului prefect”, a mai declarat primarul Ion Bârcă.

    Localnicii au nevoie de un Centru de Evidenţă

    Cât despre cetăţeni, aceştia spun ca existenţa unui Centru pentru Evidenţa Populaţiei în localitate ar fi de mare ajutor, mai ales că pentru a-şi rezolva problemele erau nevoiţi să meargă la Turceni. „Păi ar face bine dacă ar deschide un punct de lucru la noi aici. Am scoate actele de care avem nevoie de aici, nu am mai pierde o zi întreagă pe drumuri până la Turceni”, a declarat unul din săteni. Un alt cetăţean a spus că „oamenii pe care i-am pus la Consiliul Local nu ar trebui să se opună, ar trebui să lase primăria să-şi facă treaba”.

    Prefectul: „Voi participa la următoarea şedinţă”

    Sprijinul cerut de primarul localităţii Ion Bârcă a ajuns şi în atenţia prefectului Liviu Andrei, care a precizat că „atunci când va fi convocată următoarea şedinţă de Consiliu Local voi încerca să particip şi eu, pentru a afla de ce consilierii se opun unei asemenea iniţiative. Aceşti consilieri au fost votaţi de oameni pentru a realiza ceva în interesul lor, nu pentru a obstrucţiona iniţiativele primăriei”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: