spot_img
Altele
    AcasăActualitatePrimăria Rovinari, din nou fără primar

    Primăria Rovinari, din nou fără primar

    Liberalul Florin Ungureanu a demisionat din funcţia de primar al oraşului Rovinari. Liberalii recunosc că PNL se confruntă cu o problemă majoră la Rovinari. Şefii PNL Gorj, Tudor Barbu şi Dan Vâlceanu, au fost totuşi, surprinși de demisia lui Ungureanu de la conducerea Primăriei Rovinari, deşi consilierul ameninţa cu demisia de mai multe zile. Liberalii se află pentru a patra oară în situația de a desemna din rândul consilierilor o altă persoană pe care să o propună pentru funcția de primar interimar la Rovinari, acest lucru putând fi posibil săptămâna viitoare.

    primaria-rovinari-nou

    ungureanu-rovinariConsilierul liberal Florin Ungureanu şi-a înaintat, ieri dimineaţă, demisia de la conducerea primăriei Rovinari. Acesta a invocat motive personale şi a încercat să şi explice gestul demisie sale. „Asta este! Vreau să îmi cer scuze faţă de rovinărenii care au avut încredere în mine că eu niciodată nu am avut un interes propriu ca să mi se cuvină ceva. Fiind în concediu medical, ştiind că este şedinţă de Consiliu, eu mi-am depus demisia. Mi-am depus demisia pentru că am o problemă personală. Nu e aşa că fratele meu, prin declaraţiile şi deciziile care le-a luat, are legătură cu mine. După o îndelungă muncă pe care a avut-o fratele meu la Drăguţeşti, merita să fie primar. De la început am spus că dacă are vreo vină să i se tragă sprijinul”, a încercat să explice Florin Ungureanu motivele demisiei sale de la Rovinari.

    E o problemă

    Co-preşedintele PNL Gorj, Tudor Barbu, recunoaşte că partidul are o problemă majoră în ceea ce priveşte stabilirea unei conduceri serioase la primăria Rovinari. De când Dorin Filip a decedat şi vicele Laurenţiu Chivu a pierdut susţinerea politică, liberalii nu au reuşit să impună un om la conducerea primăriei, Claudiu Vodislav şi Florin Ungureanu renunţând să preia atribuţiile de primar. Ungureanu, care a fost ales şi preşedinte al PNL Rovinari, i-a anunţat recent pe liderii partidului că demisionează din funcţie, nedorind să ofere explicaţii concrete. În această situaţii, liberalii şefi se văd din nou nevoiţi să găsească un alt consilier local, care să fie ales primar interimar. Senatorul Tudor Barbu dă, însă, asigurări că administraţia publică din Rovinari nu va mai intra în criză aşa cum s-a întâmplat în vară, când angajaţii primăriei, ai spitalului şi cadrele didactice au avut întârzieri cu plata salariilor pentru că cei din Consiliul Local nu au reuşit să aleagă, atunci, un responsabil care să preia atribuţiile de primar. Tudor Barbu speră ca motivul pentru care Florin Ungureanu a anunţat că renunţă la postul de primar să fie cel legat de faptul că fratele său, Irinel Ungureanu, primar interimar la Drăguţeşti pentru câteva zile, a fost radiat din PNL şi a pierdut funcţia. Cu toate acestea, Barbu a purtat discuţii cu Florin Ungureanu nu a revenit asupra deciziei de a demisiona, însă, fără rezultat. Senatorul Barbu a vorbit din nou, fără să dea multe exemple, despre datoriile administraţiei şi despre tensiunile şi ameninţările din interiorul primăriei Rovinari, toate create, în opinia senatorului, de familia Filip. „E posibil să punem primar şi după două-trei săptămâni să-mi spună, domnule preşedinte renunţ, mi-e frică?!”, a mai comentat Tudor Barbu la Radio Omega.

    Vâlceanu, surprins

    valceanuAnunțul privind demisia lui Florin Ungureanu de la conducerea Primăriei Rovinari i-a luat prin surprindere pe liberalii gorjeni. Deși aceștia au făcut apel în repetate rânduri și l-au rugat pe Florin Ungureanu să nu lase administrația din Rovinari fără primar interimar, acesta și-a anunțat astăzi demisia. La baza deciziei sale ar sta faptul că fratele acestuia, Irinel Ungureanu a fost radiat săptămâna trecută din PNL, pierzând astfel și funcția de primar de la Drăguțești. Dan Vâlceanu, co-președintele PNL Gorj susține că nu a primit bine vestea demisiei lui Florin Ungureanu, liberalii aflându-se pentru a patra oară în situația de a desemna din rândul consilierilor o altă persoană pe care să o propună pentru funcția de primar interimar la Rovinari. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, afirmă Vâlceanu, liberalii gorjeni fiind ocupați în aceste zile cu organizarea pentru vizita celor doi co-președinți de la nivel național, Vasile Blaga și Alina Gorghiu, care urmează să sosească astăzi în județul Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: