spot_img
12.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimăria Târgu Jiu-Achitări în avans pentru noi împrumuturi

    Primăria Târgu Jiu-Achitări în avans pentru noi împrumuturi

    Fără datorii pe final de 2018. Acesta este planul edilului din Târgu Jiu care susține că unitatea pe care o conduce va termina anul foarte bine. Mișcarea vine și ca o soluție pentru eventuale noi credite pe care primăria le-ar putea contracta în 2019.

    Marcel Romanescu susține că cifrele sunt deja bine calculate pentru ca la primăria Târgu Jiu la finele acestui an să nu mai figureze nicio datorie. “Vreau să vă garantez că, din discuțiile pe care le-am avut cu compartimentul de specialitate, cu Direcția Economică și cu domnul secretar, până la sfârșitul anului 2018 nu vom mai avea niciun credit angajat pe Primăria Municipiului Târgu Jiu. Mai avem de achitat 3 milioane de lei și vom achita banii până la sfârșitul acestui an. La 1 ianuarie 2019 este pentru prima dată când Primăria Municipiului Târgu Jiu întră într-un an financiar fără niciun fel de datorie la o vreo instituție bancară. Achităm în avans pentru a putea ca din ianuarie 2019 să ne gândim foarte bine la proiectele pe care le avem de inițiat în perioada următoare și să putem angaja ulterior alte credite pentru investițiile foarte mari. Vedem exact ce răspunsuri primim și pentru Casa de Cultură și pentru parcarea de la Super 2.000 și pentru parcarea de pe strada Tudor Vladimirescu. În condițiile în care va fi nevoie de un credit, încercăm să rezolvăm această problemă”, a declarant primarul.

    Credit avantajos

    Primarul susține că băncile se bat în oferte care mai de care mai avantajoase. “Marți am avut o întâlnire cu reprezentanții BERD din România. Au venit cu o propunere de contractare a unui credit cu o dobândă acceptată de foarte multe localități din România, de 0,9% pe an pentru sume mai mari de un milion de euro. Luăm în calcul și această variantă. Avem garanția că în momentul în care intri într-o colaborare cu o astfel de instituție ai și garanțiile necesare pentru a putea să execuți o lucrare de bună calitate. Este foarte clar că nu vom putea niciodată din bugetul local să alocăm într-un termen scurt de timp o sumă foarte mare pentru cele trei obiective pe care le-am enumerate”, a declarat Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: