spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimarul comunei Turcineşti deszăpezeşte drumurile singur

    Primarul comunei Turcineşti deszăpezeşte drumurile singur

    Primarul comunei Turcineşti şi-a luat în serios rolul de tractorist. Aşa se face că ieri, primarul comunei s-a urcat la volanul tractorului din dotarea primăriei şi a trecut la deszăpezirea drumurilor comunale. Şi asta pentru că şoferul care trebuie să facă acest lucru a luat o pauză pentru a merge cu microbuzul şcolar să ducă elevii acasă.

    Este şi primar, dar face şi ore suplimentare la volanul tractorului din dotarea primăriei. Şi asta pentru că nu are angajaţi suficienţi care să îndeplinească aceste activităţi. Şofer pe tractor există, dar acesta mânuieşte şi volanul microbuzului şcolar pentru a duce elevii din comună la şcoală, iar apoi face cale întoarsă pentru a lua copiii să-i ducă la casele lor. Acum zăpada care a căzut peste judeţ a făcut impracticabilă circulaţia pe drumuri şi a pus în dificultate oarecum şi circulaţia pe uliţele comunei Turcineşti. Din acest motiv, primarul Gogâlniceanu a luat hăţurile problemei şi, atât ziua cât şi noaptea, merge cu tractorul prin localitate pentru a curăţa drumurile. „Cei de la drumuri au lucrat anul acesta ireproşabil. Eu la primărie fac deszăpezirea cu tractorul cu plug. Când eu, când şoferul de pe microbuz. Ce să fac dacă nu am posibilitatea să fac angajări? Şoferul de pe microbuz lucrează pe tractor după ce duce copiii la şcoală, iar când el se află pe microbuz mă urc eu la tractor şi fac deszăpezirea prin comună“, a explicat primarul Vasile Gogâlniceanu, în timp ce se afla la volanul tractorului.

    Şoferi de ocazie

    Între drumurile cu microbuzul, şoferul angajat al primăriei Turcineşti preia volanul tractorului dotat cu plug şi trece în revistă uliţele neumblate încă ale comunei. Până nu de mult primarul avea ca şoferi şi câţiva pensionari, dar pentru că îşi risca puţin pielea, acesta a renunţat la serviciile acestora. Aşa că a trecut la treabă atât ziua cât şi noaptea. „Eu lucrez şi pe microbuz şi pe tractor. Primesc un salariu mic, de 560 de lei, dar ce să fac, trebuie să muncesc. Când nu sunt eu pe tractor, trece primarul, şi apoi când termin cu elevii, trec din nou la tractor“, a explicat şoferul de pe microbuzul şcolar, Grigore Romanescu. Oamenii din comună se arată mulţumiţi de deszăpezirea drumurilor şi spun că primarul face şi pe şoferul tractorului atunci când celălalt nu poate pentru că se află pe microbuzul şcolar. Treaba merge ca pe roate la Primăria Turcineşti, deşi ar mai fi nevoie de un angajat care să facă treabă, situaţie în care şoferul existent nu ar mai fi nevoit să se împartă în două.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: