spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateProiectul parcării din zona Pieței Centrale, depus pentru finanțare

    Proiectul parcării din zona Pieței Centrale, depus pentru finanțare

    Conducerea Primăriei municipiului Târgu Jiu vrea să amenajeze, în perioada următoare, două noi parcări: una supraetajată în zona Pieței Centrale, iar cealaltă pe strada Traian, în fața Spitalului Județean de Urgență.

    Raul Chiriac, șeful Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a anunțat proiectul realizării unei parcări supraterane în zona Pieței Centrale, lângă Super 2000, a fost depus pentru obținerea finanțării la Ministerul Dezvoltării Locale: „Parcarea supraetajată va avea o capacitate de 320 de locuri de parcare, astfel încât să asigure un număr de locuri suficient pentru această zonă comercială. De asemenea, dorința noastră este de a prelua și o parte din fluxul de mașini care intră în municipiu. Proiectul a fost depus în Planul Național de Dezvoltare Locală, unde avem o serie de Investiții. Este un proiect eligibil. Proiectul a fost depus la Ministerul Dezvoltării și sperăm să obținem finanțarea necesară. Pentru Primăria Târgu Jiu, acest proiect reprezintă o prioritate”.

    În acest an, Primăria Târgu Jiu va organiza un concurs de soluții pentru integrarea parcării din fața complexului Rodna cu cea pe care vrea să o realizeze cu fonduri de la guvern.

    Se lucrează la studiu de fezabilitate pentru parcarea de pe strada Traian

    Funcționarii Primăriei Târgu Jiu au început să lucreze la documentația pentru realizarea parcării în fața Spitalului Județean de Urgență. „Am prevăzut în programul de investiții din acest an realizarea unei parcări subterane în fața Spitalului Județean de Urgență și a Palatului de Justiție. Domnul primar i-a invitat pe arhitecți pentru ai consulta cu privire la acest proiectul . Este o investiție oportună și care este justificată, pentru că acolo sunt comasate multe instituții publice. În plus, Parcul Miloșescu nu corespunde cerințelor actuale, iar acesta urmează să fie reamenajat. Va fi o parcare subterană în acel loc. Proiectul se află în faza elaborării temei de proiectare, urmând ca în două luni să întocmim studiul de fezabilitate, care ne va indica valoarea investiției. Capacitate va fi de 135 de locuri de parcare subterană“, a mai precizat Raul Chiriac.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: