spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateÎn Racoți gropile sunt "fala", nu aleile

    În Racoți gropile sunt „fala”, nu aleile

    Drumurile județului nu contenesc să nemulțumească localnicii care au așteptări pentru secolul în care trăiesc și care în loc de soluții de la autorități primesc…promisiuni. Se întâmplă întrun sat din Gorj, Racoți, component al orașului Tismana. Singurul lucru care amintește comunității de rangul de oraș, sunt însă taxele, pentru că, spun oamenii, gropile adâncite din asfalt și drumul surpat pe porțiuni bune îi trezesc repede la realitatea unui sat uitat de lume și autorități.

    Racoți este un sat de legătură între două comune Godinești și Tismana, pardon aceasta din urmă fiind de fapt …oraș. Nu prea contează rangul când prin localitate drumul plin de cratere, căzut și neasfaltat de ani buni spune singur povestea nepăsării unui sistem care și el devin tot mai găunos. Este vorba de un sat de graniță, dar niciodată banii nu par să fie îndeajunși nici prin concursul a două primării Godinești și Tismana. Reabilitarea se lasă încă așteptată, cel puțin una ca la carte, pentru că peticirea gropilor nu este decât o soluție de moment. Localnicii au cele mai mari probleme iarna, dar și când plouă, pentru că se împotmolesc căruțele și mașinile. ,,Ne aflăm pe porțiunea Racoți- Arjoci, continuare către Celei, iar porțiunea Arjoci- intrare Racoți- este dărâmată în proporție de 70%, iar partea cealaltă din centrul Racoți către Celei este un drum pietruit. În zona Celei- Racoți a apărut o alunecare de teren, s-a făcut o canalizare cu un excavator, de mântuială, cât să aibă loc o mașină. S-a pietruit, dar așa a rămas de șase ani de zile”, a declarat un localnic care a mai spus că problemele sunt mai multe și trenează de ani buni.

    Asfaltul care mai este, mâncat de ploi

    Există și problema unui pod care tranzitat de altfel, dar fără a fi întărit, devine un real risc pentru maşinile care fac slalom printre gropi, iar un alt podeţ, tot parte din drumul de legătură a Tismanei cu Godinești parcă strigă după …măsuri. Sub el apa unui pârâu își face de cap și iese din matcă la ploile mai puternice, luând cu șuvoaie și părţi din ….drum. Copiii sunt cărați în spate până la microbuzul școlar de către părinți, pentru că mașina nu are acces din cauza condițiilor de drum. ,,Eu trăiesc aici de când m-am născut, de 47 de ani. Când plouă apa iese din ogașe pe luncă, este mâl pe asfalt, mergem prin apă până la genunchi și nu se poate trece. Ne confruntăm cu situația asta de când nu s-a mai făcut canalizare pe ogașe, primarii zic că nu au bani, dar când vin în campanii promit de toate, după care nu mai mișcă unul, nu mai trec pe aici. Aici îi zice Aleea Racoți, pentru că are legătură cu orașul Tismana, dar vedeți cum arată”, a declarat un alt localnic.
    Mulți primari, aceeaşi problemă- lipsa banilor!

    Demersuri au fost făcute de comunitate la primărie, se cunoaşte bine problema de ani de zile, dar soluţia se tot amână, din lipsă de fonduri. „Drumul a fost asfaltat în ’93-’94, de atunci s-a mai intervenit la astuparea unei gropi sau două ce au mai apărut, dar de vreo cinci – șase ani nu a mai trecut nimeni decât anul acesta au trecut cu piatră concasată să poată umple gropile. Nici pe jos nu se poate trece, bieții bătrâni au de mers până la dispensarul din Câlcești”, a precizat un alt localnic. Într-adevăr, există și o facilitate de care beneficiază localnicii din Racoți, schimbarea coloanei de apă din metal cu una din pvc, dar mai sunt atâtea de rezolvat. Ploile însă reactivează o altă problemă fiind necesare lucrări de regularizare a cursului de apă. „Ori de câte ori plouă, este un dezastru. Avem 2-3 pâraie în zonă, iar toată apa din scurgerile laterale vine și traversează șoseaua, nu se poate circula. Mai mult, apa intră sub asfalt și îl rupe”, a conchis localnicul necăjit.

    Drumul rupt, o amenințare pentru șoferi

    Șoferii își spun și ei oful. Chiar dacă nu riscă să își rupă mașina în două, schimbă bucșele ca pe șosete. Tot cele amintește că stau la oraș, sunt taxele, gropile spun altceva.Schim bucșele o dată la două luni. Probabil este oraș doar pentru taxe și impozite, în rest…,, a spus un șofer. Primarul din Tismana vine cu explicații, iar cea mai plauzibilă pe care o are, este firește lipsa finanțării. Se pare că lucrurile s-ar putea schimba, dat fiind că bugetul a mai crescut anul acesta dar și așa, la reabilitare au șanse porțiuni din drum. „Săptămâna trecută s-a derulat licitația pentru proiectare, a fost câștigată de o firmă care ne va oferi în maximum o lună proiectul pentru reabilitarea drumului. Avem alocate 2 miliarde de lei pentru repararea drumului dinspre Godinești spre Racoți și dorim să începem asfaltarea și pentru porțiunea Celei-Racoți”, a declarat Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana. Cel mai sigur termen pentru începerea lucrărilor va fi cel indicat de vreme, mai spune primarul Slivilescu. De îndată ce vor începe stațiile de beton să lucreze, se va da drumul la asfaltare. Poate, poate se va găsi ceva ceva prin vistieria primăriei și pentru consolidarea podului și a podețelor care stau și ele căzute ca după…bombardament.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: