Rectificare pentru datorii

0
14

Primăria Târgu-Jiu va primi 15 miliarde de lei vechi pentru stingerea unor arierate. În Consiliului Judeţean se face o analiză, astfel încât la nivelul localităţilor să se achite toate arieratele, iar acolo unde mai sunt bani aceştia vor fi transferaţi altor comune.

Autorităţile judeţene fac calcule peste calcule, încât sfârşitul de an să nu găsească localităţile din Gorj cu datorii neachitate. „Facem o analiză, încât să nu avem localităţi cu bani necheltuiţi, cu arierate neachitate sau putem să transferăm banii la alte primării ce au nevoie de fonduri. Se face o situaţie pentru a se cheltui până la ultimul leu. Am fost la ministere pentru a vedea ce se întâmplă cu această rectificare, încât să nu mai rămână vreo localitate din judeţ datornică la stat. Se va achita tot ceea ce înseamnă datorii la furnizori”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu.

Bani pentru datorii

Spre exemplu, conducerea primăriei Târgu-Jiu aşteaptă de la Guvern suma de 15 miliarde de lei vechi pentru achitarea unor arierate. Deja o parte din bani au ajuns la Târgu-Jiu. După achitarea datoriilor, primăria Târgu-Jiu va face pe sfârşit de an şi câteva investiţii. Primarul Florin Cârciumaru mai aşteaptă bani pentru finalizarea lucrărilor la Hala din Piaţa Centrală pe care speră să o dea în funcţiune în ianuarie-februarie. De asemenea, premierul Victor Ponta i-a mai promis lui Cârciumaru bani pentru mici reparaţii la unele unităţi de învăţământ din municipiu. Pe ultima sută de metri a acestui an este prevăzută a avea loc şi achiziţia de aparatură medicală de ultimă generaţie pentru Spitalul Judeţean Târgu-Jiu. La această unitate medicală, proiectul ce vizează modernizarea lifturilor a fost amânat pentru anul viitor.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here