176 de cadre didactice din Gorj, care intenționează să devină directori plini şi directori adjuncţi la unităţi şcolare din județ, au susținut miercuri proba scrisă a concursului de ocupare a funcţiilor de conducere. Din cei 182 candidaţi înscrişi, șase au absentat, susțin surse din ISJ Gorj.
Cu emoţiile aferente unui concurs, a venit rândul lor să stea în bănci şi să fie evaluaţi. Chiar dacă au ani buni în spate de conducere a unei instituţii de învăţământ, cadrele didactice din Gorj speră la noi mandate. La concursul din această perioadă s-au înscris 182 de cadre didactice, unii dintre cei înscriși ocupând și în trecut funcții de conducere, alții-nu. Cu toții speră să treacă cu bine de proba scrisă, dar și cu note mari. Potrivit Georgetei Popescu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar General Gorj, din cei 182 de înscriși, șase persoane au absentat din diverse motive. Contactat telefonic pentru a oferi un punct de vedere vizavi de modul de desfăşurare a concursului pentru posturile de directori şi directoriu adjuncţi ai unităţilor de învăţământ, inspectorul şef al educaţiei din Gorj, Ion Işfan, a refuzat să îl ofere.